Francezii au pus mâna pe piaţa de lactate din România

Gigantul francez Lactalis a semnat vineri dimineaţă preluarea producătorului de lactate Covalact, unul dintre cei mai mari jucători de pe segment. Francezii, care au cumpărat la începutul acestui an şi liderul pieţei locale de lactate, grupul Alblact, mai fac astfel o achiziţie şi îşi consolidează  prima poziţie în piaţă. Aceasta este însă a treia preluare a grupului în România, după LaDorna şi Albalact, scrie Ziarul Financiar.

Covalact era controlat de fondul de investiţii SigmaBleyzer, care a purtat discuţii de vânzare cu mai mulţi mari jucători din piaţă, mai exact Danone sau Muller.

Fondul american de investiţii SigmaBleyzer a făcut exitul din producătorul de lactate Covalact din judeţul Covasna, un business de 200 mil. lei, la mai bine de nouă ani după ce a intrat în acţionariat, potrivit surselor din piaţă. Iniţial americanii au preluat 70% din business, însă au ajuns între timp să deţină 99,4% din titluri, potrivit datelor de la Registrul Comerţului. Restul de acţiuni sunt controlate de acţionari persoane fizice, conform aceleiaşi surse. Covalact, cunoscut pentru sloganul „prea bun, prea ca la ţară”, este unul dintre cei mai mari zece jucători din piaţă după cifra de afaceri.

Grupul francez Lactalis a cumpărat în acest an producătorul român de lactate Albalact, adjudecându-şi astfel poziţia de lider în piaţa de lactate. La începutul acestui an, acţionarii majoritari ai Albalact – Familia Ciurtin şi fondul de investiţii RC2- au anunţat că au semnat un acord de vânzare a pache­tu­lui de acţiuni de­ţinut la Alba­lact către grupul cu afaceri de 17 mi­liarde de euro anual.

Ulterior, Lac­talis a achizi­ţionat aproape integral compania şi aproape a delistat-o de la BVB. Albalact, care mai deţine şi Rarăul şi Albalact Lo­gistic, este cel mai mare grup din indus­tria lactatelor, având afaceri de circa 110 mi­lioane de euro anual. Lactalis mai deţine pe plan local şi producătorul LaDorna, dar şi Parmalat (sucurile Santal).

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ghiță Falcă a amenințat un primar pentru că „nu îi ies jocurile”

    Primarii PSD din județul ARAD și-au asumat o Scrisoare...

    China lovește piața combustibililor, America pocnește Europa

    Cotațiile țițeiului au urcat joi cu aproximativ 2% după...

    Bloomberg: UE a trântit ușa cu bani in fața Ucrainei

    Uniunea Europeană a respins cererile Ucrainei de noi fonduri...

    AUR îl apără pe Bolo

    ”AUR privește cu maximă îngrijorare succesiunea evenimentelor din ultimele...

    S-A OPRIT MUZICA: Joaca cu leul și evaporarea a 5 miliarde de euro

    Ai văzut filmele The Big Short și Margin Call?...

    Studenții se alătură protestele elevilor francezi: Mobilizare istorică

    Mai multe universități s-au alăturat joi liceelor care, în...

    AnimaWings a suspendat toate zborurile

    Compania aeriană AnimaWings a suspendat temporar toate zborurile pentru...

    Articole relationate

    Categorii populare