Clanuri de romi din România au încasat ajutoare sociale de milioane de euro în Germania

Autorităţile din landul german Renania de Nord-Westfalia (NRW) au demarat o anchetă pentru încasări necuvenite de ajutor social. În vizorul inspectorilor sunt cetățeni români și bulgari, transmite Deutsche Welle.

Casa locuită de romi din România și Bulgaria din orașul Duisburg (picture alliance/dpa) Duisburg – Casă locuită de romi din România și Bulgaria

Autorităţile din Renania de Nord-Westfalia (NRW) anchetează încasări necuvenite de ajutor social în valoare de multe milioane de euro. Aparent, clanuri de romi din România şi Bulgaria au încasat ani în şir ajutoare sociale pe numele unor oameni care nici nu trăiesc în Germania. Alţi suspecţi sunt cercetaţi fiindcă s-au angajat la firme fictive, înşelând astfel statul.

Administraţiile unor oraşe din Bazinul Ruhr s-au mirat în ultima vreme de numărul tot mai mare de cetăţeni originari din România şi Bulgaria care încasau ajutoare sociale. Numărul acestora s-a triplat în oraşul Dortmund în decurs de doar câteva luni, iar în Duisburg a crescut de cinci ori în acelaşi interval de timp. Primarii acestor oraşe au făcut în consecinţă presiuni asupra Agenţiei de plasare a forţei de muncă pentru a efectua un control intern.

Imagine din Duisburg-Rheinhausen (DW/K. Jäger) Imagine din Duisburg-Rheinhausen

În urma cercetărilor efectuate miercuri, 14.12., a reieşit existenţa a numeroase familii care încasează în Germania îndemnizaţii pentru copii, deşi nu au copii, sau dacă au copii, aceştia trăiesc în România sau în Bulgaria. Alte familii au încasat ajutoare sociale, deşi nu au dreptul la ele. Pentru a le obţine s-au angajat pentru câteva ore pe săptămână la diverse firme. Şi fiindcă venitul realizat astfel nu este suficient pentru supravieţuire, au cerut ajutor social în completare. Cei care au un astfel de minijob în Germania, au dreptul la ajutor social sub diverse forme.

În multe cazuri însă, firmele, la care ei chipurile lucrau, nici nu există. Oraşul Dortmund, în care Agenţia de plasare a forţei de muncă a verificat 27 de locuinţe, a calificat cercetările drept acţiune de succes împotriva unor structuri criminale. De aceea, administraţia şi-a anunţat intenţia de a continua controalele, în baza unui model cu două componente, purtând denumirea „Ajutor şi Represiune”.

Fraude de acest fel se comit în parte de mai mulţi ani de zile. A devenit evident că li s-au plătit unor oameni ajutoare sociale pe o perioadă mai lungă, deşi aceştia nici nu trăiesc în Germania. Cifre exacte încă nu există, dar este vorba de sute de astfel de cazuri.

Agenţia pentru muncă din NRW a verificat, potrivit propriilor afirmaţii, 200 de oameni cazaţi în nouă imobile. În plus, a demarat controale la 18 firme, descoperind că zeci de oameni erau angajaţi doar de formă acolo. Şi aici, pagubele se cifrează la câteva milioane de euro.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ghiță Falcă a amenințat un primar pentru că „nu îi ies jocurile”

    Primarii PSD din județul ARAD și-au asumat o Scrisoare...

    China lovește piața combustibililor, America pocnește Europa

    Cotațiile țițeiului au urcat joi cu aproximativ 2% după...

    Bloomberg: UE a trântit ușa cu bani in fața Ucrainei

    Uniunea Europeană a respins cererile Ucrainei de noi fonduri...

    AUR îl apără pe Bolo

    ”AUR privește cu maximă îngrijorare succesiunea evenimentelor din ultimele...

    S-A OPRIT MUZICA: Joaca cu leul și evaporarea a 5 miliarde de euro

    Ai văzut filmele The Big Short și Margin Call?...

    Studenții se alătură protestele elevilor francezi: Mobilizare istorică

    Mai multe universități s-au alăturat joi liceelor care, în...

    AnimaWings a suspendat toate zborurile

    Compania aeriană AnimaWings a suspendat temporar toate zborurile pentru...

    Articole relationate

    Categorii populare