INS a revizuit în scădere creşterea economică pe 2013

Produsul Intern Brut a avut anul trecut o creştere, în termeni reali, de 3,4% faţă de 2012, revizuită în scădere cu 0,1 puncte procentuale faţă de datele provizorii din primăvară, iar valoarea nominală, de 637,58 miliarde lei preţuri curente, s-a diminuat cu 0,3% în varianta semidefinitivă a INS.

Cele mai importante modificări ale contribuţiei la creşterea PIB în 2013, între cele două estimări, au fost consemnate în industrie, de la +5,6% la +0,9%, ca urmare a reducerii volumului de activitate cu 19,2 puncte procentuale (de la 123% la 103,8%), precum şi în comerţul cu amănuntul şi ridicata, repararea autovehiculelor şi motocicletelor; transport şi depozitare; hoteluri şi restaurante, de la -5,7% la -1,1%, după un avans al volumului de activitate cu 26,4 puncte procentuale (de la 67,4% la 93,8%).

Sectorul intermedierilor financiare şi asigurărilor şi-a modificat contribuţia la creşterea PIB de la -0,3% la +0,2%, ca urmare a modificării volumului de activitate cu +16,4 puncte (de la 88,6% la 105,0%), tranzacţiile imobiliare au consemnat un avans de la -0,1% la +0,5%, după un volum de activitate mai mare cu 6,8 puncte (de la 98,9% la 105,7%).

Hot this week

Topics

Mai mult

    Le Pen crește in sondaje cu 7 luni înaintea prezidențialelor

    În Franța, Marine Le Pen, lidera fracțiunii parlamentare a...

    PNL vrea să sesizeze CCR dacă Siegfried nu trece de Parlament și Nicușor nu convoacă anticipate

    Partidul Național Liberal ia în considerare sesizarea Curții Constituționale...

    De ce Germania sondează pista rusească

    Germania se teme că, la viitorul summit G20 din...

    Premierul ucrainean către locuitorii din Kiev: Plecați înainte de venirea iernii

    Premierul ucrainean Serghii Korețki a invitat duminică persoanele vulnerabile...

    Articole relationate

    Categorii populare