Ministrul pentru Diasporă recunoaște: Nu există mai mult de 18.000 de români înscriși la ambasadele și consulatele țării noastre din întreaga lume

Ministrul delegat pentru relațiile cu românii de pretutindeni, Maria Ligor, a afirmat, luni, că nu există mai mult de 18.000 de români înscriși la ambasadele și consulatele țării noastre din întreaga lume, din această cauză existând „situații dramatice” în care autorităților le-a fost greu să-și găsească proprii cetățeni.

„Din păcate, în acest moment la nivelul întregului glob nu sunt mai mult de 18.000 de cetățeni români înscriși la ambasade și consulate. Este o situație care nu ne bucură deloc, pentru că ar fi bine, ar fi indicat să fie cât mai mulți cetățeni înscriși la ambasade, pentru că atunci când, de pildă, există o situație de criză în statul sau în orașul respectiv să putem fi în măsură să-i contactăm pe cetățenii români ca să le putem acorda sprijinul necesar”, a spus Ligor, în cadrul acțiunii „De vorba cu ministrul tău”, o inițiativă a Ministerului pentru Consultare Publică și Dialog Civic (MCPDC).

Ea a subliniat rolul important pe care îl are, în acest context, registrul unic în care să se înscrie cetățenii români aflați peste hotare.

„De multe ori, din păcate, în ultima vreme, ne-am confruntat cu situații dramatice în care ne-a fost greu să știm unde ne sunt cetățenii. Există, pe drept cuvânt, o așteptare firească, legitimă ca statul, Ministerul de Externe îndeosebi, ambasadele noastre să intervină atunci când cetățenii români sunt în situație de criză, dar dacă nu știm unde sunt aceștia le putem acorda cu mare greutate sprijin, trebuie să improvizăm atunci, la momentul respectiv, soluții. De aceea, este important acest registru unic, de aceea este o practică generală, nu e ceva ce aparține doar României”, a explicat demnitarul.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Aliatul ucrainean al lui Hitler reînhumat la Kiev

    Sub învăluirea nopții, un nou spectacol ucraineano-nazist s-a desfășurat...

    Adrian Năstase acuză afacerea din spatele prosumatorilor

    Aproape 300.000 de români au devenit prosumatori. Și-au instalat...

    Trump publică o fotografie cu Kim Jong Un: Avem relații excelente

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a publicat...

    Asia de Sud-Est: America pierde, China câștigă

    În țările din Asia de Sud-Est cresc îndoielile cu...

    S-au furat 210 statui ale lui Mozart din grădina casei sale din Salzburg

    Persoane necunoscute au furat 210 statui ale compozitorului Wolfgang...

    Siria păstrează bazele rusești in ciuda presiunilor externe

    Siria demonstrează că este gata să păstreze relații de...

    Articole relationate

    Categorii populare