COMENTARIU DEUTSCHE WELLE DE HORAȚIU PEPINE:
Dacă școala renunță și la ultimele ei resurse de autoritate, se va transforma, încetul cu încetul, într-o simplă formă de petrecere a timpului.
Ministrul Educației a făcut următorul anunț: ”Luni voi semna un ordin de ministru prin care reglementăm câte ore poate și trebuie să lucreze un elev sau o elevă în afara școlii.(…) Pentru învățământul primar, de asemenea, este un cuantum de ore pe care trebuie să îl petreacă acasă ca să facă temele, care nu trebuie să depășească o oră. Pentru invățământul gimnazial, crește gradul la două ore. Pentru liceu, sigur că trebuie să fie ceva mai mare.” Un adevărat cadou de Crăciun. Practic, temele pentru acasă au fost reduse la nimic, căci a indica limita unei ore sau a două ore înseamnă a sugera profesorului să instituie obligații pur simbolice.
Se va replica că nu e deloc adevărat și că o oră înseamnă foarte mult. E adevărat, o oră de muncă intelectuală pentru cineva cu un îndelungat exercițiu al concentrării poate însemna mult, dar pentru un elev care abia deprinde disciplina ar putea să însemne abia timpul pregătirii. Căci se uită adesea că mai greu nu e să faci, ci să te pui în situația de a face. Dar argumentul cel mai important este că profesorul de la clasă, știind că va trebui să-și limiteze temele la cel mult două ore de lucru (până la liceu) și pentru că nu există pur și simplu niciun standard de timp (cine să-l stabilească?), va da teme pur simbolice ca să fie sigur că nu se va trezi cu protestele părinților. Iar dacă profesorul va stabili totuși un standard de timp, nu va reuși decât să amplifice contestațiile căci unii copii se vor încadra în termenul stabilit și alții nu. Dar va fi mai rău decât până acum, căci părinții vor avea de aici înainte un temei legal (ordinul ministrului) ca să pretindă că profesorii abuzează.
Realitatea este că profesorii au dobândit de multă vreme reflexele necesare autoconservării și, ca să nu-și bată cuie în tălpi, nu vor mai da teme deloc, cu binecuvântarea Ministerului. În cel mai bun caz, profesorii care continuă să manifeste conștiință profesională vor da teme doar anumitor elevi, adică doar acelora pe care mizează, la fel cum se întâmplă de altfel și astăzi în atâtea situații. Sau vor găsi o formulă menită să ascundă că fac diferențe: vor indica de fiecare dată o temă unică obligatorie, redusă la ceva simbolic, și o temă facultativă destinată celor care vor să învețe.
Eroarea principală a ministrului stă în faptul că nu mai pune problema în termeni de performanță, ci de durată. Dar unii rezolvă aceeași problemă mai încet decât alții și, prin urmare, dacă vrei să arăți că ai o gândire orientată către elev, ar trebui nu să limitezi timpul acordat unei probleme, ci să oferi condiții ca tot mai mulți să ajungă să rezolve problema. În fine, nu ignorăm că elevii sunt adesea supraaglomerați, dar nu temele de casă ar trebui limitate, ci numărul de materii.
Mai e un aspect de detaliu. La liceu, spune ministrul, temele se vor putea întinde pe mai mult de două ore. Dar cel puțin la anumite profile, liceanul muncește mai puțin decât în gimnaziu. Pragul dintre clasa a VIII-a și a IX-a, cel al Evaluării naționale, imprimă o anumită tensiune, care se relaxează subit după aceea, căci Bacalaureatul nu mai sperie pe nimeni. Prin urmare ministrul vrea să reducă presiunea școlii exact atunci când familiile mai sunt dispuse să o accepte (în măsura în care își mai doresc ”un liceu bun”) și să o sporească acolo unde ea nu mai există nicicum.
De fapt ministrul lucrează împotriva școlii. Căci marea ei slăbiciune constă în scăderea autorității sale, care se traduce în lipsa ei de putere. Școala nu mai poate impune mare lucru, iar ceea ce o mai poate salva (în perspectiva unei reforme bine gândite) este conservarea autorității rămase. Or, dacă și ultimele ei forme de autoritate (diversele obligativități cum ar fi temele de casă, notele, examenele) sunt abandonate, școala va deveni doar o formă de petrecere a timpului.
