Conducerea Spitalului Sf. Maria a depus plângere penală împotriva ministrului Sănătății: Vlad Voiculescu, activități posibil infracționale

Managerul Spitalului „Sf. Maria”, Narcis Copcă, a confirmat, pentru AGERPRES, că miercuri a fost depusă o plângere penală împotriva ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu, pentru „abuz în serviciu”.

În plângerea penală se solicită organelor de cercetare „investigarea și sancționarea activităților cu caracter posibil infracțional” desfășurate de către Ministerul Sănătății prin reprezentantul său Vlad Voiculescu”.

Potrivit actului, printre consecințe se numără „imposibilitatea” unității medicale de „a-și desfășura obiectul de activitate pentru care a primit acreditare și fonduri”, „imposibilitatea” de a oferi servicii de transplant pulmonar „pacienților în nevoie aflați pe listele de așteptare”, dar și „lipsa avizului consultativ la trimiterea pacienților în străinătate pentru a fi operați în Viena în condițiile în care Spitalul „Sf. Maria” a primit acreditarea necesară pentru transplant”.

Anterior, managerul Narcis Copcă declara pentru AGERPRES că Inspecția Sanitară de Stat nu a găsit nereguli.

„Mi-a trimis și Inspecția Sanitară de Stat să verifice să ne dea afară. Vă anunț că Inspecția Sanitară trimisă de domnul ministru a stat două zile, că a găsit totul perfect”, afirma Copcă.

Miercuri, într-o conferință de presă, ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a anunțat că Inspecția Sanitară face verificări la Spitalul „Sf. Maria” în cazul acreditării centrului de transplant pulmonar.

„Corpul de control al Ministerului Sănătății nu poate merge în niciun spital care este sub o autoritate publică locală fără acordul acelei autorități publice locale. După ce vom primi acordul doamnei primar Firea, Corpul de control va merge la Spitalul „Sf. Maria””, a explicat ministrul.

Potrivit acestuia, experți români și străini vor merge la începutul lunii decembrie la această unitate medicală pentru a verifica centrul de transplant pulmonar.

Hot this week

Topics

Mai mult

    După ce a schimbat premierul, Zelenski schimbă și ambasadorul din SUA

    Ambasadoarea Ucrainei în Statele Unite, Olha Stefanișna, intenționează să...

    Afacerea creșei lui Bolo: A costat 300.000 lei de copil. Cât un hotel de lux

    Ilie Bolojan a inaugurat, sâmbătă, o creșă cu doar 40 de...

    Ambasadorul german la Chișinău, propagandistul Rusiei

    Ambasadorul Germaniei la Chișinău – l-am numit pe Hubert...

    Cine va fi noul premier ucrainean

    Directorul general al Naftogaz, Serhii Koretsky, fostul prim-ministru și...

    Articole relationate

    Categorii populare