spot_img
duminică, 1 februarie, 2026
-3.7 C
București

Brad Pitt a cerut instanței custodia comună a copiilor săi cu Angelina Jolie Pitt

Actorul Brad Pitt a adresat vineri o cerere judecătorului în care a cerut custodia comună a copiilor săi cu Angelina Jolie Pitt, ca răspuns la acțiunea de divorț declanșată de soția sa la 20 septembrie, scrie sâmbătă The Hollywood Reporter citând Associated Press.

În cererea de divorț formulată în septembrie Angelina Jolie Pitt ceruse custodia deplină a celor șase copii ai cuplului care au vârste între 8 și 15 ani.

Custodia copiilor este cel mai dificil punct al divorțului celor doi actori după cei doi ani de căsnicie și 12 de relație. Autoritățile americane investighează momentul invocat în cererea de divorț de Angelina în care Brad Pitt ar fi avut o dispută cu membrii ai familiei sale în timpul unei călătorii cu avionul personal la jumătatea lunii septembrie. Cuplul a obținut un acord temporar privind custodia copiilor în baza căruia actorul american își poate vizita copiii pe durata investigației unei agenții de protecție a copiilor din Los Angeles.

Rezultatele finale ale anchetei pot influența acordarea custodiei de către judecător, chiar dacă de obicei curțile de judecată din statul California sunt în favoarea custodiei comune.

În cererea pe care Brad Pitt a adresat-o vineri judecătorului nu sunt specificate detalii concrete cu privire la divorțul cuplului, însă actorul invocă diferențe ireconciliabile și nu face referire la vreun acord prenupțial care ar putea stabili cum își împart cei doi bunurile. Brad Pitt face trimitere la data de 15 septembrie, ca fiind ziua separării cuplului, la doar o zi după presupusa altercație din avion cu fiul său Maddox, în vârstă de 15 ani.

Brad Pitt și Angelina Jolie au vândut recent o proprietate în New Orleans pentru suma de 4,9 milioane de dolari. Actorul poate fi văzut din 23 noiembrie pe marile ecrane alături de Marion Cotillard în thrillerul ”Allied”, iar Angelina Jolie Pitt a încheiat în acest an filmările la cel de-al patrulea film al său, în calitate de regizoare, ”First They Killed My Father” despre regimul khmerilor roșii din Cambodgia.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ministrul German al Apărării: Nu poți să te pârțești vesel cu un fund trist

    Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, a cerut Europei...

    Iranul publică lista preliminară cu numele celor uciși în timpul protestelor

    La ordinul său, biroul președintelui iranian a publicat o listă preliminară...

    Alianța strategică privind mineralele critice. ROMÂNIA NU EXISTĂ

    Reprezentanții a aproximativ 20 de țări, inclusiv țările G7,...

    Ce audiențe a făcut „Melania” și ce bani s-au încasat

    Documentarul despre Prima Doamnă a SUA, „Melania”, a încasat...

    Analiza influentului grup rus Valdai despre Europa: CE-I DE FĂCUT?

    O analiză a lui Ivan TIMOFEEV, director de program al...

    Europa renunță la agenda verde și caută resurse

    Țările europene și-au reluat căutarea propriilor rezerve de petrol...

    Articole relationate

    Categorii populare