China prezintă în premieră avionul „invizibil”

China a prezentat în premieră avionul de luptă „invizibil” Chengdu J-20 în deschiderea celei mai mari expoziții aviatice din țară, care a început marți la Zhuhai, relatează Reuters.

Airshow China oferă Beijingului o oportunitate de a-și etala ambițiile în domeniul aerospațial civil și în cel militar, în condițiile în care se estimează că piața aviatică din China o va depăși pe cea din SUA în următorul deceniu.

Două avioane de luptă J-20 au trecut pe deasupra demnitarilor, a sutelor de spectatori și a oficialilor din industria aviatică prezenți la ceremonia de deschidere într-un survol de 60 de secunde, generând un zgomot asurzitor care a fost întâmpinat cu strigăte și aplauze și care a declanșat alarmele autoturismelor din parcare.

‘Este în mod clar un mare pas înainte pentru capacitatea de luptă a Chinei’, a declarat Bradley Perrett de la Aviation Week, un observator veteran al evoluțiilor din domeniu în China.

Analiștii spun că este prea devreme pentru a spune în ce măsură noul avion de luptă chinez este pe măsura capacităților de evitare a radarului ale Lockheed Martin F-22 Raptor, dezvoltat de Forțele aeriene americane și cea mai asemănătoare variantă a J-20, sau ale ultimului avion de asalt intrat în arsenalul SUA, Lockheed F-35.

Imaginile neoficiale cu prototipul J-20 au alimentat discuții privind balanța de putere din regiune încă de când au apărut prima dată, în 2010. Experții susțin că China a rafinat designul în speranța de a reduce decalajul față de Washington.

Cao Qingfeng, un inginer din domeniul aviației, a declarat după ce a urmărit survolul avioanelor J-20 că acesta este o demonstrație ‘uluitoare’ a dezvoltării industriei și producției aeronautice din China, fapt cu care oficialii occidentali au fost de acord.

Nu se știe când sau dacă avionul ‘invizibil’ J-20 va fi expus după survolul demonstrativ sau dacă directorilor de companii străine și ziariștilor li se va permite să arunce o privire de aproape pentru a evalua eficiența noului model, în condițiile în care unii observatori străini au pus sub semnul întrebării capabilitățile sale de a fi ‘invizibil’ pentru radar.

Pe lângă ultimele sisteme de armament chineze, radare și drone va fi prezentat și transportorul militar strategic Xian Y-20 și ceea ce organizatorii susțin că este cel mai mare avion amfibie acum în producție, AG600.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Iranienii l-au capturat pe pilotul american de F35 după o diversiune

    Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) l-a localizat și reținut...

    Americanii în criză de „metal de război”

    Stocurile americane de „metal de război” sunt în scădere...

    Asia în zodia jafurilor din cauza lipsei de combustibil

    Lipsa severă de combustibil cauzată de conflictul din Orientul...

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Articole relationate

    Categorii populare