Putin și-a anulat vizita în Franța și întâlnirea cu Merkel

Președintele rus Vladimir Putin nu va efectua o vizită la Paris săptămâna viitoare și nici nu se va întâlni cu omologii francez și german pentru discuții separate pe tema crizei din Siria, a anunțat marți purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, informează Reuters.

„Președintele a luat decizia de a-și anula vizita. Președintele a menționat că este gata să viziteze Parisul într-un moment convenabil pentru (președintele francez Francois) Hollande. Vom aștepta ca acest moment convenabil să apară”, a declarat Peskov într-o conferință audio cu ziariștii.

La rândul său, președintele Hollande a declarat că este vital să continue negocierile cu Rusia, în pofida diferendelor majore cu Moscova pe tema Siriei, dar că nu are sens să aibă discuții decât dacă negocierile sunt „sincere și ferme”. „Cu Rusia, Franța este într-un dezacord major pe tema Siriei și vetoul Rusiei la adresa rezoluției Consiliului de Securitate al ONU a împiedicat încetarea bombardamentelor și obținerea unui armistițiu”, a declarat Hollande într-un discurs susținut marți, la Strasbourg, la Consiliul Europei.

„Consider că este necesar să avem un dialog cu Rusia, dar acesta trebuie să fie ferm și sincer, altfel nu-și are sensul și este o farsă. Sunt pregătit să-l întâlnesc pe președintele Putin dacă putem obține un progres pe calea păcii”, a mai spus Hollande.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Șeful CJ Caraș Severin îl ironizează pe Bolo: Bravo, Ilie. Ești as pe economie!

    Propun să-i acordăm Premiul Nobel pentru economie geniului Ilie.Din...

    De ce România nu mai exportă miere

    Producția de miere a României anul acesta o putem...

    Meloni acuză guvernul CDU-SPD că este de vină pentru victoria AfD

    Partidul Alternativa pentru Germania (AfD) devine mai puternic deoarece...

    8 dolari galonul de motorină in California, 6 dolari in restul Americii

    Prețul motorinei la pompă a atins, vineri, un nou...

    Articole relationate

    Categorii populare