spot_img
vineri, 5 decembrie, 2025
11.1 C
București

Denunțător în dosarul Udrea: Banii au ajuns la PDL

Magistraţii Instanţei supreme au audiat martori, vineri după-amiază, în procesul “Gala Bute”, în care fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, este acuzată că a primit mită 900.000 de euro de la omul de afaceri Adrian Gărdean (n.r. – denunţător în cauză) prin intermediul fostului secretar general din minister, Gheorghe Nastasia. Pe parcursul audierilor, care au început dimineaţă şi continuă la ora transmiterii acestei ştiri, un martor , Corin Boian– omul de afaceri care a dat două treimi din mită, restul fiind daţi de Gărdean – a declarat că nu a auzit de la denunţător ca suma să îi fi fost destinată fostului ministru, scrie Evenimentul Zilei.

“Pe 6 octombrie 2011 aveam 600.000 de euro într-o geantă neagră de cabină de avion. Bancnote de 500 de euro. Am venit de la Pitești la Gărdean la biroul său din Băneasa. (…) Gărdean a completat suma cu 300.000 de euro în birou, (…) apoi am plecat amândoi spre minister. Gărdean a intrat cu geanta,iar eu am rămas în parcare. (…) Mi-a zis că se duce la domnul Gheorghe Nastasia. Nu mi-a spus în ce birou au avut loc discuțiile. După o oră s-a întors fără geantă și mi-a zis că va fi bine și că sumele pentru lucrări vor fi deblocate. Banii reprezentau comisionul de 10 % pe care a trebuit să-l strângem. Erau bani politici, mergeau în politică. De la Gărdean nu am aflat dacă banii rămâneau la Nastasia Gheorghe sau erau destinați altor persoane. (…) Mi-a spus că a vorbit cu Nastasia. Eu nu am vorbit niciodată cu el. Cu Lungu Ştefan m-am văzut la biroul lui Gărdean. Nu am auzit de la Gărdean că suma de bani ar fi fost destinată Elenei Udrea. În opinia mea, banii mergeau în politica PDL-ului”, a declarat în faţa instanţei.

Elena Udrea a fost trimisă în judecată pe 21 aprilie 2015 în dosarul “Gala Bute”, fiind acuzată de săvârșirea a trei infracțiuni de luare de mită, abuz în serviciu și tentativă la folosirea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete pentru obținerea pe nedrept de fonduri europene.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Campioana europeană a Ucrainei la sărituri în apă a cerut cetățenia rusă

    Campioana europeană a Ucrainei la sărituri în apă Sofia...

    FMI avertizează UE: Nu vă atingeți de activele înghețate ale Rusiei

    Fondul Monetar Internațional pledează pentru respectarea dreptului internațional în...

    Spania, avertisment de urgență privind ciocolata Milka

    Agenția Spaniolă pentru Siguranța Alimentară și Nutriție a emis...

    Articole relationate

    Categorii populare