Udrea: Banii din Microsoft au ajuns la partid și la Blaga

Deputatul Elena Udrea a susținut luni că la DNA există denunțuri și declarații care arată faptul că o parte din banii proveniți din afacerea Microsoft au ajuns la partid și la Vasile Blaga, însă procurorii au trimis în judecată doar patru persoane în acest caz.

Pe holurile instanței, Udrea s-a întâlnit cu fostul ei soț, Dorin Cocoș, dar și cu fostul primar din Piatra Neamț, Gheorghe Ștefan, judecați în dosarul „Microsoft” alături de fostul ministru Gabriel Sandu și omul de afaceri Nicolae Dumitru.

Ulterior, Elena Udrea le-a spus jurnaliștilor că a discutat cu Gheorghe Ștefan despre faptul că DNA nu investighează unde au ajuns banii din contractul Microsoft, cu toate că la dosar există declarații care îl indică și pe Vasile Blaga.

„Cu Gheorghe Ștefan am vorbit despre faptul că în acest dosar, despre care se vorbea că sunt zeci de persoane implicate, pe parcursul celor 10-12 ani cât a durat contractul Microsoft cu statul, au răspuns numai cei patru, în timp ce inițiatorii acestei afaceri sunt liberi și cheltuie zeci de milioane. Mă refer la Pescariu, la Florică, dar și la celelalte zeci de persoane despre care nu mai știm ce s-a întâmplat cu ele. Și am mai vorbit despre un aspect — acest dosar urmează să se termine foarte repede, al răspunderii financiare, faptul că, deși există o disjungere pentru a se afla unde s-au dus banii și toată lumea știe, și eu am spus lucrul acesta, mă pot chema martor oricând dacă doresc, că măcar o parte din bani au ajuns la domnul Blaga, la partid desigur, în campanie la domnul Blaga, așa cum există denunțuri în dosar, însă nimeni nu este interesat să ia firul banilor”, a declarat Udrea.

Ea a precizat că la dosarul de la DNA disjuns din Microsoft există declarații care îl indică pe Vasile Blaga că ar fi folosit la partid bani din contractul Microsoft.

„Eu nu vreau să meargă nimeni la DNA, dar, dacă există ideea de justiție până la capăt, ar trebui să răspundă toți cei care au fost implicați în povestea aceasta sau în alta. Pe domnul Blaga văd că îl cheamă să dea declarații despre cum a făcut accident nu știu ce comisar de poliție. Sunt (…) explicațiile date de Gabriel Sandu, Gheorghe Ștefan, Dorin Cocoș, domnul Blaga sau ceilalți indicați, pentru că sunt mai mulți acolo care au folosit din banii câștigați din Microsoft la partid, nu au fost niciodată întrebați cu privire la sumele respective”, a mai spus Udrea.

În dosarul Microsoft au fost condamnate patru persoane: Nicolae Dumitru — 1 an și 6 luni închisoare cu suspendare, Gabriel Sandu — 2 ani cu executare, Dorin Cocoș — 2 ani cu executare, Gheorghe Ștefan — 3 ani cu executare. În plus, magistrații au dispus confiscarea următoarelor sume: un milion de euro de la Nicolae Dumitru, 2.196.035 euro de la Gabriel Sandu, 3.700.000 euro de la Dorin Cocoș, 3.996.360 euro de la Gheorghe Ștefan. Decizia nu este definitivă.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Boris Johnson salută scăderea natalității la nivel mondial

    Fostul prim-ministru britanic Boris Johnson a cerut guvernelor europene...

    Ruptura profundă între puterile din Golf din cauza războiului din Iran

    Războiul dintre SUA și Iran a provocat o „ruptură...

    Bolo l-a schimbat pe secretarul general de la Energie cu omul OMV

    Premierul proaspăt demis Ilie Bolojan, care preluase și funcția...

    Deutsche Welle: Nicușor a jonglat din umbră căderea lui Bolojan

    Neimplicarea președintelui de partea reformiștilor, abandonarea lui Ilie Bolojan și chiar...

    Premierul croat cere HORECA să nu majoreze prețurile

    Prim-ministrul croat, Andrej Plenković, a avertizat din nou astăzi,...

    Articole relationate

    Categorii populare