Resturi umane a mii de militari români descoperite într-o groapă comună din Rusia

Resturi umane ale unor prizonieri români, unguri, italieni şi germani au fost găsite într-o groapă comună descoperită în Rusia, în care ar putea fi 15.000-20.000 de cadavre îngropate în anul 1943, în timpul celui de-al II-lea Război Mondial, anunţă o asociaţie italiană, conform Il Fatto Quotidiano transmite Mediafax.

Groapa comună a fost descoperită în iunie, la periferia oraşului rus Kirov, situat la 800 de km nord-est de Moscova, în stepa rusă.

Reprezentanţi ai Grupului de speologie italian San Martino au declarat că în groapa care are dimensiunile de 100/50 de metri sunt 15.000-20.000 de schelete. Este vorba de resturi aparţinând unor militari decedaţi în primele luni ale anului 1943 după ce au fost luaţi prizonieri de armata sovietică după contraofensiva de la Stalingrad. Groapa comună se află la 15 kilometri de oraşul Kirov, în apropierea Râului Vjatka, de-a lungul căii ferate transsiberiene.

După primele cercetări, au fost stabilite naţionalităţile unora dintre victime: italieni, germani, români şi unguri – prizonieri de război morţi de foame, de frig, de boli, în timp ce erau transportaţi cu trenul. De aceea au fost îngropaţi de-a lungul căii ferate. Cercetătorii ruşi Aleksei Ivakin şi Andrei Ogoljuk au estimat că în groapă ar putea fi între 15.000 şi 20.000 de schelete.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump vrea potasiu din Belarus pentru a lovi Canada

    Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat luni că Washingtonul...

    Călin Georgescu reținut pentru 24 de ore

    Călin Georgescu a fost reținut de procurorii DIICOT pentru...

    „Noul” Muzeu al Banatului Montan din Reșița

    Vă invit din tot sufletul să mergeți să vedeți...

    Kelemen Hunor dă semnalul retragerii lui Siegfried

    Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat luni că 'ceea...

    Primarul liberal bătăuș al Reșiței șantaj cu pumnul și cu Casa

    Primarul bătăuș al Reșiței Nelu Popa supranumit Zanzibar e...

    Pentru prima dată in istorie CDU sub 5%

    În Mecklenburg-Pomerania Inferioară, AfD a obținut 38,2% și a devenit...

    Turcoaica stângii radicale care a câștigat Berlinul

    Rezultatul alegerilor de la Berlin a trecut rapid granițele...

    Articole relationate

    Categorii populare