Curtea de Justiție a Uniunii Europene anulează sancțiunile împotriva fostui președinte ucrainean Ianukovici

Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CEJ) a anulat parțial, joi, sancțiunile decise contra fostului președinte ucrainean Viktor Ianukovici și a doi dintre colaboratorii săi, susținând că există dovezi insuficiente împotriva lor pentru perioada în cauză, transmite DPA.

În martie 2014, Uniunea Europeană a decis înghețarea activelor indivizilor suspectați de delapidarea fondurilor de stat din Ucraina.

Verdictul de joi se referă la Viktor Ianukovici și la plângerile formulate de Oleksandr Ianukovici, unul dintre fiii fostului președinte ucrainean, și de Andrii Kliuiev, fostul șef de cabinet al lui Viktor Ianukovici.

Judecătorii CEJ au susținut că procurorul-șef ucrainean a arătat doar că sume mari de bani au fost însușite ilegal și scoase din Ucraina, fără însă a fi identificați autorii.

O scrisoare trimisă de procuratura Ucrainei ca justificare pentru decizia de înghețare a averilor ‘nu oferă vreun detaliu despre acte specifice pe care cei trei ucraineni sunt acuzați că le-au comis sau despre responsabilitatea lor pentru acele acte’, a explicat CEJ într-o declarație dată joi publicității.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump vrea potasiu din Belarus pentru a lovi Canada

    Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat luni că Washingtonul...

    Călin Georgescu reținut pentru 24 de ore

    Călin Georgescu a fost reținut de procurorii DIICOT pentru...

    „Noul” Muzeu al Banatului Montan din Reșița

    Vă invit din tot sufletul să mergeți să vedeți...

    Kelemen Hunor dă semnalul retragerii lui Siegfried

    Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat luni că 'ceea...

    Primarul liberal bătăuș al Reșiței șantaj cu pumnul și cu Casa

    Primarul bătăuș al Reșiței Nelu Popa supranumit Zanzibar e...

    Pentru prima dată in istorie CDU sub 5%

    În Mecklenburg-Pomerania Inferioară, AfD a obținut 38,2% și a devenit...

    Turcoaica stângii radicale care a câștigat Berlinul

    Rezultatul alegerilor de la Berlin a trecut rapid granițele...

    Articole relationate

    Categorii populare