Senatorul Dian Popescu a fost reconfirmat ieri de liderii centrali ca preşedinte al filialei Gorj, în ciuda statutului noului PNL, care prevede radierea din partid a persoanelor condamnate, scrie ziarul Pandurul. Sursa citatp scrie că imediat Dian Popescu a trecut la acțiuni în filială: a exclus din conducerea PNL Gorj mai mulţi primari, şefi de colegii, dar a schimbat şi şefi de organizaţii.
Copreşedintele PNL Gorj, Dan Vîlceanu, a anunţat că statutul noului partid se aplică pentru toată lumea şi că Dian Popescu este suspendat ca urmare a condamnării de 5 luni cu suspendare. „Statutul trebuie respectat mai ales de liderii partidului. Indiferent de ce decizie a fost luată situaţia lui este aceeaşi, iar statutul este acelaşi“, a declarat Vîlceanu, citat de Pandurul.
Senatorul Dian Popescu s-a supărat pe declaraţiile lui Vîlceanu şi spune că „la momentul potrivit“ va avea o discuţie cu Vasile Blaga, unul dintre liderii noului PNL la nivel naţional. Dian Popescu a mai spus că „Dan Vîlceanu are o dorinţă de putere“ şi că fuziunea dintre cele două partide va fi pe poziţii corecte, „în funcţie de puterea fiecărui partid“. „PDL era un partid de 9-10%, asta era puterea lor şi s-au lipit de noi“, a declarat Dian Popescu la un post de radio local.
Senatorul PNL Dian Popescu a fost condamnat în 28 noiembriede ICCJ la cinci luni de închisoare cu suspendare, pentru complicitate la abuz în serviciu, faptă de care este acuzat pentru că firma sa ar fi încasat ilegal 154.000 de lei de la Primăria Peştişani, judeţul Gorj, pentru lucrări care nu au fost executate.
Un condamnat reconfirmat de conducerea PNL în fruntea unei organizații județene
Hot this week
Topics
- #ALEGERIMOLDOVA
- #AtacuriFranta
- #AtacuriGermania
- #BarrosoGoldman Sachs
- #BarrosoGoldmanSachs
- #BlackLivesMatter
- #cannes2018
- #Centenar
- #Elysee2017
- #Euro2016
- #FreeIran
- #IerusalimIsrael
- #Mosul
- #OlimpiadaRio
- #PRESIDENTIELLE
- #protesterestrictii
- #regelemihai
- #ReginaAna
- #tragediebals
- #WhiteHouse2016
- Actualitate
- Agricultura
- Alegeri 2019
- ALEGERI 2020
- alegeri ungaria
- Alin Colesa
- Analize
- Arad
- Armata
- Auto
- Basarabia
- Brașov
- Brexit
- campania electorală pnl satu mare
- Campanie Crin Antonescu
- Campanie Cristian Diaconescu
- campanie electorală alianță dreapta
- campanie electorală euro pnl
- Campanie electorală Locale PNL
- campanie electorală pmp
- Campanie electorală PNL Giurgiu
- campanie electorală pnl maramures
- campanie electorală pnl prahova
- campanie electorală pnl teleorman
- Campanie electorală PSD
- campanie electorală psd brasov
- campanie electorală psd bucuresti
- campanie electorală psd caras severin
- campanie electorală psd dâmbovița
- campanie electorală psd gorj
- Campanie electorală PSD Hunedoara
- campanie electorală psd mehedinti
- Campanie electorală PSD Mures
- Campanie electorală PSD-turul 1 prezidențiale
- Campanie parlamentare PNL
- Campanie parlamentare PSD
- campanie parlamentare psd suceava
- Campanie PNL Brașov Alegeri Parlamentare
- Campanie prezidențială PNL
- Caraș Severin
- Cluj
- Comert
- Comunicate
- Constanța
- Controversa Zilei de Andrei Bădin
- Cornel Folescu
- coronavirus
- Cristian Terheș
- Criza migranților
- Criza politică
- Cronavirus
- Cultură
- Dâmbovița
- Daniel Gheba
- Dezvaluiri
- Diasporă
- Dolj
- Economie
- Eugen Pîrvulescu
- Exclusiv
- Externe
- Fapt Divers
- Featured
- Financiar
- Gabriela Horga
- George Simion
- Giurgiu
- Gorj
- Hidro Prahova
- highlight
- Hunedoara
- Iași
- Interviu
- Jaro Robert Marșalic
- Justitie
- Laura Vicol
- Lifestyle
- Locale 2016
- Maramureș
- Marcel Vela
Mai mult
Categorii populare

