Băsescu: Kovesi a primit cadouri de la DIPI/ „Nicio țară din lume nu spală rufele serviciilor secrete în public”

Fostul președinte Traian Băsescu și-a manifestat, luni seară, dezacordul față de anchetarea celor 24 de ofițeri ai Departamentului de Informații și Protecție Internă (DIPI) sub acuzația că ar fi utilizat ilegal fondurile operative, subliniind că „nicio țară din lume nu spală rufele serviciilor secrete în public”.

El a declarat, într-o emisiune la România TV, că o parte dintre bunurile cumpărate din bugetul destinat activităților operative au ajuns la procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție (DNA), Laura Codruța Kovesi, sau la fostul șef al Serviciului Român de Informații George Maior.

„Nu cred că șefa DNA a fost ocolită de coșul de cozonac oferit de cei de la DIPI. Nu mai vorbim de marea achiziție de stilouri Mont Blanc. Păi astea s-au dat doamnei Kovesi, s-au dat domnului Maior, s-au dat domnului Coldea, s-au dat doamnei președinte a ÎCCJ, Livia Stanciu, s-au dat la acești înalți demnitari ai statului român. Vorba lui Cristoiu… Mă așteptam ca doamna Kovesi între timp să fi trimis stiloul Mont Blanc înapoi la Ministerul de Interne, să spună: valorificați-l și recuperați-i banii”, a afirmat Băsescu.

Fostul șef al statului crede că eventualele prejudicii constatate de procurorii anticorupție la DIPI puteau fi recuperate fără o anchetă penală de la cei 24 de ofițeri implicați.

„Sigur că nu e în regulă ca fondurile operative să fie cheltuite în acest fel, dar eu spun altceva: de ce trebuie să trimiți în instanță 24 de ofițeri care probabil au moștenit o tradiție, în loc să le impuți banii aceștia, pentru că nu au produs un cataclism, n-au produs o fraudă. Banii se puteau imputa și reține din salariu.Eu critic abuzurile și derapajele din lupta anticorupție. Eu cred că o țară în care există oameni politici corupți și partide politice corupte nu are viitor”, a adăugat Traian Băsescu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Importurile de gaze ale României au crescut cu 54%

    Producția de gaze naturale utilizabile a României a fost,...

    Rusia nu vrea Eurovision: „Monștri asexuați”

    Rusia nu are nevoie de Concursul Eurovision, unde cântăreții...

    Președintele finlandez: Trebuie să stăm la masă cu Rusia, altfel vom fi mâncați la masă

    Într-un interviu acordat LRT, președintele finlandez Alexander Stubb a...

    Spitalul Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin, complet modernizat

    Spitalul Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin a fost...

    Colegiul Traian din Drobeta Turnu Severin la 143 de ani

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cupa Mehedinți la Înot

    Performanța începe cu pasiunea pentru sport și cu încurajarea...

    Trump: Taiwanul să nu încerce să își declare independența de China

    Președintele american Donald Trump a declarat pentru Fox News...

    Articole relationate

    Categorii populare