#Brexit: Polonez ucis în UK, Varșovia cere Londrei să lupte împotriva actelor de xenofobie

Șeful diplomației de la Varșovia, Witold Waszczykowski, a lansat un apel omologului său britanic, Boris Johnson, să lupte împotriva actelor de xenofobie la adresa conaționalilor săi după uciderea unui polonez în apropiere de Londra, care a luat un aspect politic, scrie AFP conform Agerpres.

„Ne bazăm pe guvernul britanic și pe toate autoritățile responsabile cu securitatea pentru a preveni orice act de xenofobie la adresa tuturor locuitorilor din Marea Britanie inclusiv a polonezilor”, a declarat Witold Waszczykowski la finalul unei întrevederi avute la Varșovia cu Boris Johnson.

„Suntem cu toții de acord că xenofobia nu își are locul în societatea noastră”, a dat asigurări ministrul britanic, fost lider al curentului favorabil ieșirii țării sale din Uniunea Europeană (UE).

După aderarea Poloniei la UE, aproximativ 800.000 de polonezi au emigrat peste Canalul Mânecii. Ei formează cea mai mare comunitate printre cele trei milioane de cetățeni din UE stabiliți în Marea Britanie, unde poloneza este cea mai vorbită limbă după engleză.

Victoria Brexitului la referendum s-ar afla la originea a numeroase acte rasiste în Marea Britanie împotriva rezidenților nebritanici, printre care Arek Jozwik, un polonez de 40 de ani care a fost atacat cu sălbăticie săptămâna trecută la Harlow, un oraș muncitoresc la nord-est de Londra.

Șase adolescenți au fost arestați înainte de a fi eliberați condiționat după crima petrecută într-un cartier rău famat al orașului. Motivul xenofob este una dintre pistele urmărite, a afirmat poliția locală, potrivit AFP.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump: Nu Zelenski trebuie să negocieze pacea

    Președintele american Donald Trump a declarat reporterilor că altcineva...

    La Repubblica: Zelenski a luat Europa prin surprindere cerând încă 70 de miliarde de euro

    Cererea președintelui ucrainean Volodimir Zelenski de a acorda Ucrainei...

    Cele mai mari 4 sindicate care reprezintă lucrătorii feroviari din Franța anunță grevă generală

    Cele mai mari patru sindicate care reprezintă lucrătorii feroviari...

    Se rupe Alberta de Canada?

    Pe 19 octombrie, provincia canadiană Alberta va organiza primul...

    Rareș Bogdan: Europa se află în pragul unui adevărat „tsunami”

    Uniunea Europeană se află în fața unui declin material...

    Articole relationate

    Categorii populare