spot_img
3 C
București
sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăDezvaluiriDoi foști ofițeri SRI acuză familia lui Vasile Blaga: NE-AU ÎNȘELAT

Doi foști ofițeri SRI acuză familia lui Vasile Blaga: NE-AU ÎNȘELAT

-

- Reclama -

Doi foşti ofiţeri SRI, Victor Nicolae Mecu şi Alexandru Marian Niculescu, susțin că au fost înselați de fiica lui Vasile Blaga cu peste 1,3 milioane lei, scrie Jurnalul Național.

- Reclama -

Firma de pază a foştilor ofiţeri, Team TG Guard SRL, a intrat în insolvenţă din cauza datoriei pe care Agahte Rudeanu, fostă Blaga, şi soţul ei, Ioan Andrei Rudeanu, o au faţă de aceştia încă din 2014. Între timp, şi afacerea soţilor Rudeanu, Axis Corporate Security SRL, a intrat în insolvenţă. Foştii ofiţeri îi acuză că au înstrăinat activele firmei chiar înainte de insolvenţă, către o altă firmă a fiicei lui Blaga, beneficiara unor contracte cu statul.

- Advertisement -

Axis Corporate Security SRL din Deva, firma soţilor Agathe şi Ioan Andrei Rudeanu, a intrat în insolvenţă în iulie 2015, la cerere. Solicitarea acestora vine după ce, în mai 2015, finul lui Vasile Blaga a fost arestat pentru o evaziune fiscală de 650.000 de euro. Potrivit tabelului revizuit al creanţelor Axis Corporate Security, din aprilie 2016, firma soţilor Rudeanu are datorii de 5.138.936,13 lei către 40 de creditori. Cei mai mulţi bani îi are de recuperat ANAF- 4.415.529 lei, care s-a constituit în iunie 2015 ca parte civilă şi în procesul penal al lui Ioan Rudeanu pentru recuperarea unui prejudiciu de 25.319.360 lei. Al doilea cel mai important creditor este Team TG Guard SRL din Târgu Jiu, firma foştilor ofiţeri SRI Victor Mecu şi Alexandru Niculescu având de recuperat 1.386.936,13 lei. În adunarea creditorilor de pe 06.10.2015,   „creditorul Team TG Guard SRL a solicitat clarificări cu privire la valoarea de piaţă a bunurilor vândute anterior deschiderii procedurii, care sunt asociaţii dobânditoarei Medical Emergency Division SRL, dacă s-a încasat preţul şi modalitatea de încasare, modul în care a fost afectată activitatea debitoarei de aceste vânzări”. Intervenţia Team TG Guard SRL este foarte interesantă, pentru că Medical Emergency Division SRL din Deva, cea care a preluat bunurile Axis Corporate Security chiar înainte ca aceasta să-şi ceară insolvenţa, este fosta Axis Emergency SRL, deţinută de aceiaşi soţi Rudeanu.

Medical Emergency Division SRL a raportat pentru anul 2015 o cifră de afaceri de 7.522.679 lei (aproape dublă faţă de 2014 şi de şase ori mai mare decât în 2013) şi un profit net de 1.059.407 lei, cu 88 de angajaţi.

- Advertisement -

Pe lângă Medical Emergency Division SRL şi Axis Corporate Security SRL, Agathe Rudeanu este co-proprietară a Jump Sport Program SRL din Bucureşti, care deţine clubul Let’s Jump, alături de Claudia Carmen Filip. Fiica lui Vasile Blaga patronează şi Amerimed SRL Bucureşti, de asemenea firmă de servicii medicale, dar fără activitate din 2010.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img