PROTESTE în mai multe penitenciare/ Ministrul Justiției: NU iau decizii sub presiune

Administraţia Naţională a Penitenciarelor anunţă că din cele 45 de unităţi de detenţie din România, în opt s-au înregistrat proteste ale deţinuţilor, manifestări violente existând la Penitenciarul Botoşani, în restul închisorilor condamnaţii protestând prin refuzul hranei, transmite Mediafax.

În cursul după amiezii și în alte penitenciare au avut loc proteste.

Deţinuţii din Penitenciarul Bistriţa au declanşat, miercuri după-amiază, un conflict spontan, alăturându-se protestelor care au început în închisorile din ţară, mai mulţi deţinuţi urcând pe acoperişul instituţiei şi aruncând în gardienii care încearcă să se apropie cu sticle.

REACȚIA MINISTRULUI JUSTIȚIEI: Ministrul Justiției, Raluca Prună, a declarat, miercuri, că nu va lua nicio decizie sub presiune având în vedere tensiunile din penitenciare, subliniind că, la preluarea mandatului, a moștenit o ”colecție de hârtii”, nu măsuri concrete.

”Nu servește nimănui continuarea și escaladarea acestor tensiuni. (…) Îi asigur pe cei aflați în detenție că lucrăm la identificarea unor soluții. Există o responsabilitate a întregii societăți (…). Escaladarea tensiunii nu va genera adoptarea de măsuri. Eu, ca ministru, nu voi adopta nicio măsură sub presiune. Avem nevoie de măsuri bune”, a afirmat ministrul Prună.

Totodată, ea a arătat că situația din sistemul penitenciar este ”una sistemică și gravă”

Mai mulţi deţinuţi au reuşit să iasă din celule şi s-au refugiat pe acoperişul clădirii, unde protestează faţă de condiţiile din penitenciare, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ei sunt ajutaţi de colegii aflaţi în celule, primind de la aceştia sticle şi alte obiecte cu care aruncă în forţele de ordine.

„Principalele aspecte semnalate de către deţinuţi vizează îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie, precum: supraaglomerare, participarea la activităţi lucrative şi educative, programul tv, serviciile medicale, micşorarea cuantumului pedepsei cu închisoarea şi termenele stabilite de comisia pentru liberare condiţionată”, anunţă Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) printr-un comunicate de presă.

Potrivit sursei citate, „la Penitenciarul Botoşani, deţinuţii îşi exprimă nemulţumirile prin lovirea gratiilor, 8 deţinuţi au escaladat pavilionul unei secţii de deţinere, 43 de deţinuţi au refuzat hrana, personalul unităţii a fost alarmat, a fost solicitat sprijinul Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani”.

La Penitenciarul Iaşi 480 de deţinuţi au refuzat hrana iar la Poarta Albă 50 de persoane condamnate au protestat în aceeaşi manieră. La închisoarea din Miercurea Ciuc 81 de deţinuţi au refuzat masa, iar la Vaslui 43.

La Brăila nouă deţinuţi au protestat prin refuzul hranei, la Oradea cinci iar la Giurgiu unul.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Meloni aproape să piardă referendumul

    Prim-ministrul italian Giorgio Meloni este pe cale să piardă...

    Prin măsurile pe piața carburanților, Bolo face jocul marilor companii, în special OMV

    Plafonarea marjelor este intervenția 'inteligentă' care lovește selectiv și...

    10 măsuri care ar rezolva criza petrolului

    Asociația Energia Inteligentă (AEI) a propus, luni, autorităților zece...

    Orbán: Interceptarea convorbirilor unui membru al guvernului constituie un atac grav împotriva Ungariei

    Interceptarea convorbirilor unui membru al guvernului constituie un atac...

    Iranul a folosit pentru atacarea Qatar Energy rachete sofisticate care evită sistemul Patriot

    În atacurile asupra instalațiilor de producție ale Qatar Energy...

    Iranul susține că are arme surpriză

    Iranul a trecut de la o strategie defensivă la...

    Articole relationate

    Categorii populare