Adjunctul directorului SRI dat afară LEGĂTURI cu industria farmaceutică şi Rareş Bogdan

Preşedintele Klaus Iohannis l-a trecut joi în rezervă pe unul din adjuncţii directorului SRI, generalul Dumitru Cocoru, cunoscut ca fiind şeful interceptărilor.

CITIŢI ŞI:CUTREMUR: Adjunctul directorului SRI, ŞEFUL INTERCEPTĂRILOR, dat AFARĂ

Soţia acestuia este Marilena Cocoru, este economistă la firma Centrofarm SA, unul din cei mai importanţi jucători de pe piaţa Pharma. Potrivit Forbes, la Centrofarm este administrator si actionar Catia Rădulescu, una dintre cele mai puternice femei de afaceri din România, scrie b1.ro.

Potrivit prezentării din Forbes, „Catia Rădulescu a devenit administrator și acționar al companiilor din cadrul Grupului Centrofarm, controlat de omul de afaceri Alain Bonte, din care fac parte: compania imobiliară Generalcom S.A – care are în proprietate 20.000 metri pătrați de spaţii comerciale stradale; Centrofarm – cu o istorie de peste 80 de ani în retailul farma, deţine, în prezent, 55 farmacii; Plafar Retail – un lanţ de 35 de magazine cu produse naturiste; Sintofarm – producător de medicamente, Clarfon – firmă de protezare auditivă; afaceri în domeniul Internetului, precum Trilulilu, Zonga, și Erepublik.

Catia Rădulescu este soţia fostului şef al CJ Ilfov, Cristache Rădulescu, un personaj cu foarte multe afaceri importante.

Yaya - restaurant italian in Piata Floreasca

Cristache Radulescu este considerat „regele neincoronat” al spatiilor comerciale din zona de fite Dorobanti prin fiica sa, Laura Berbec. De exemplu recent restaurantul „La Farine” din Floreasca a ajuns la realizatorul tv, Rareş Bogdan, care l-a rebotezat Yaya.

CITIŢI ŞI:Fost ofițer SRI, DEZVĂLUIRI EXPLOZIVE despre RAREȘ BOGDAN: Este agentul lui Florian Coldea

Numele lui Cristache Rădulescu a apărut în numeroase dosare, dar nimeni nu s-a atins de el.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Un adolescent de 13 ani terorizează cu violuri o comună din Vâlcea

    Mai mulți localnici din comuna Câineni, județul Vâlcea, au...

    Șeful spionajului extern rus anunță o nouă întâlnire cu șeful CIA: A fost prietenos

    Șeful Serviciului de Informații Externe al Rusiei (SVR), Serghei...

    Cercetător în inteligență artificială care a lucrat la Anthropic și OpenAI: Ne poate ucide

    Cercetătorul în inteligență artificială Jacob Coxan, care a lucrat...

    Deputată ucraineană: Americanii au venit cu condiții mult mai dure pentru pacea cu Rusia

    Agenția de presă Bloomberg preia, pe fondul vizitei efectuate...

    Merz a anulat o convorbire telefonică cu Trump

    Cancelarul german Friedrich Merz a anulat o convorbire telefonică...

    AfD se pregătește de victoria in Mecklenburg-Pomerania Inferioară: Unii lideri CDU cer colaborare cu AfD

    După succesul electoral din Saxonia-Anhalt, partidul AfD domină sondajele...

    Articole relationate

    Categorii populare