#Brexit ar putea lovi la București

O eventuală ieșire a Marii Britanii din Uniunea Europeană ar crea o grămadă de complicații pentru Fondul Proprietatea, care acum este listat la Londra, a declarat, miercuri, Mark Mobius, președinte executiv, Templeton Emerging Markets Group, transmite Agerpres.

„După cum știți, Fondul este acum listat la Londra, iar un Brexit ar crea o grămadă de complicații. Va trebui să schimbăm în multe feluri cum acționăm la Londra. S-ar putea să fie și o ieșire de bani din Londra. O hotărâre de Brexit ar avea un caracter mai curând negativ pentru noi și pentru alți investitori din lume”, a spus Mobius.

Potrivit acestuia, un Brexit nu va fi bun pentru piețe, în general.

„Cred că acest Brexit, dacă are loc, nu va fi bun pentru piețe, în general. Trebuie să rețineți că Londra este un centru financiar important, iar când este vorba de piețele emergente este probabil cel mai important centru financiar”, a mai afirmat oficialul Templeton Emerging Markets Group.

Britanicii se vor pronunța pe 23 iunie, într-un referendum, cu privire la oportunitatea părăsirii Uniunii Europene de către Marea Britanie, una dintre cele mai importante decizii ale țării în ultimele decenii.

Potrivit celui mai recent sondaj de opinie, publicat miercuri de institutul de sondare a opiniei publice ICM, campania pentru ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană are un avans mic față de cea pentru rămânerea în cadrul blocului comunitar. Aproximativ 46% dintre alegători s-au pronunțat în favoarea așa-numitului Brexit, față de cei 44% care cred că Marea Britanie ar trebui să rămână în UE, nefiind luați în considerare alegătorii indeciși, se arată în sondajul ICM.

Hot this week

Topics

Mai mult

    După ce a schimbat premierul, Zelenski schimbă și ambasadorul din SUA

    Ambasadoarea Ucrainei în Statele Unite, Olha Stefanișna, intenționează să...

    Afacerea creșei lui Bolo: A costat 300.000 lei de copil. Cât un hotel de lux

    Ilie Bolojan a inaugurat, sâmbătă, o creșă cu doar 40 de...

    Ambasadorul german la Chișinău, propagandistul Rusiei

    Ambasadorul Germaniei la Chișinău – l-am numit pe Hubert...

    Cine va fi noul premier ucrainean

    Directorul general al Naftogaz, Serhii Koretsky, fostul prim-ministru și...

    Articole relationate

    Categorii populare