Asociaţia Băncilor din România îi cere lui Iohannis să atace la CCR legea dării în plată

Asociaţia Băncilor din România (ARB) i-a cerut preşedintelui Klaus Iohannis să atace la CCR legea dării în plată, susţinând că la baza acestui demers stau numeroase argumente în sensul că actul normativ aduce atingeri drepturilor constituţionale ale tuturor instituţiilor de credit membre ale ARB.

„Prin prezentul Memoriu, comunitatea bancară vă adresează rugămintea, în virtutea prerogativelor pe care le aveţi în temeiul articolului 146, lit. a) teza întâi din Constituţie şi art. 15-18 din Legea 47/1992 să sesizaţi Curtea Constituţională. (…) Vă rugăm, domnule preşedinte, să solicitaţi CCR exercitarea controlului de constituţionalitate al legii privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite”, se arată într-un memoriu trimis şefului statului şi, spre informare, Camerei Deputaţilor.

Potrivit semnatarilor, la baza acestui demers stau numeroase argumente în sensul că legea în forma adoptată aduce atingeri drepturilor constituţionale ale tuturor instituţiilor de credit membre ale ARB.

„În viziunea comunităţii bancare legea este neconstituţională din multiple perspective care ţin atât de incompatibilitatea legii cu Constituţia – încălcări ale principiului neretroactivităţii, ale principiului previzibilităţii şi accesibilităţii normei legale, ale principiului libertăţii economice şi ale principiului garantării proprietăţii, dar şi de antinomiile legii cu dreptul comun civil şi dreptul comun de procedură. Criticile de neconstituţionalitate a legii au fost expuse atât în cererea de reexaminare formulată de preşedintele României, precum şi în punctele de vedere adresate Parlamentului de către Ministerul Justiţiei şi Consiliul Superior al Magistraturii”, se mai arată în solicitarea ARB.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Rusia a distrus exporturile Ucrainei: Firmele sunt afectate deoarece nu își pot plăti împrumuturile

    Exporturile ucrainene sunt îngreunate și, în unele cazuri, suspendate,...

    Trump se ceartă cu propriul Departament de Justiție

    Președintele american Donald Trump a anunțat sâmbătă că nu...

    Bloomberg: Războaiele și clima cresc prețurile la alimente

    Conflictele și condițiile meteorologice reprezintă o amenințare pentru principalele...

    Explozie într-o cafenea din Moscova: Minim 3 morți și 15 răniți

    Departamentul de Transport din Moscova a anunțat închiderea mai...

    Vești proaste, dar și vești relativ optimiste, de pe Dunăre

    România traversează una dintre cele mai dificile perioade hidrologice...

    2 directori Gazprom, arestați

    Tribunalul Zamoskvoretsky l-a arestat pe Igor Moiseenko, director general...

    Mineralul mai scump ca aurul

    Oamenii de știință de la Centrul de Științe Kola...

    Articole relationate

    Categorii populare