Marine Le Pen, președintele Frontului Național din Franța, a fost key speaker-ul Conferinţei Internaţionale „Europa noastră – Europa Naţiunilor”, care a avut loc loc al Sinaia şi la care au mai participat, printre alţii, Marcel de Graaf, copreşedinte al Grupului Politic Europa Naţiunilor şi Libertăţilor, Edouard Ferrand, Ludovic de Danne, Tomio Okamura, Riccardo Molinari, vicepreşedinte al Ligii Nordului din Italia şi europarlamentarul Laurenţiu Rebega.
La conferinţă a fost prezent, totodată, şi actorul Florin Zamfirescu, care a vorbit despre necesitatea ca statele din UE să îşi păstreze tradiţiile. De asemenea, la conferinţa ţinută la Casinoul din Sinaia au fost prezente circa cinci sute de persoane.
Au mai participat fostul Șef al Marelui Stat Major al Armatei Române Gen.(r.) Mircea Chelaru, Cezar Avrămuță cunoscut ca Stegarul Dac, colonelul Mircea Dogaru și alții.
Conferința s-a încheiat cu momentul în care Acad. Prof. Dr. Victor CRĂCIUN îi înmânează Marinei Le Pen Medalia Eminescu – Iorga.
Pentru a ajunge la Casinoul din Sinaia, preşedintele Frontului Naţional din Franţa a fost escortat de o maşină a Jandarmeriei şi a fost întâmpinat în faţa imobilului de participanţii la conferinţă, unii dintre ei având steaguri. Persoanele care au întâmpinat-o pe Le Pen au scandat „Marine”, „Marine”, după care preşedintele Frontului Naţional din Franţa a primit cadou o fotografie a unui român care a escaladat Alpii francezi, poza reprezintând „dovada prieteniei româno-franceze”. Marine Le Pen a mulţumit pentru fotografie, apoi a mers câteva secunde în mijlocul mulţimii, salutând persoanele care îi scandau numele.
Conferinta Internaţională „Europa noastră – Europa Naţiunilor” a fost deschisă cu intonarea imnului de stat al României, după care europarlamentarul Laurenţiu Rebega a mulţumit participanţilor pentru prezenţă, Jandarmeriei, Poliţiei Rutiere şi SRI, învitându-i pe cei prezenţi să ţină un moment de reculegere pentru toate victimele atentatelor teroriste.
Înaintea conferinţei, câţiva participanţi au vizitat Mănăstirea Sinaia, unde au depus o coroană de flori la monumentul lui Tache Ionescu.
Numele şefei extremiştilor francezi a apărut în ancheta „Panama Papers”, după ce „Le Monde” a scris că apropiaţii preşedintelui partidului Frontul Naţional din Franţa, Marine Le Pen, au înfiinţat un sistem offshore „sofisticat” între Hong Kong, Singapore, Insule Virgine Britanice şi Panama, având la bază documente aparţinând firmei de avocatură din Panama.
Preşedintele Frontului Naţional din Franţa, Marine Le Pen, a declarat, la Sinaia, referindu-se la ancheta Panama Papers, că a fost victima unei campanii de dezinformare, adăugând că cei care se plâng de evaziune fiscală sunt cei ce nu pot securiza frontierele.
„Întâi şi întâi găsesc de-a dreptul incoerent faptul că cei care se plâng de evaziune fiscală sunt, de asemenea, cei care nu sunt în stare să securizeze frontierele. Nu ne putem aştepta ca atunci când lăsăm liberi să circule capitalul să nu vedem şi averi care pleacă peste graniţă” a declarat, sâmbătă, Marine Le Pen, într-o conferinţă de presă care a urmat Conferinţei Internaţionale „Europa noastră – Europa Naţiunilor”, transmite corespondentul MEDIAFAX.