Purtătorul de cuvânt al Guvernului încălzește scandalul Irimescu-35 miliarde euro

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, a precizat că declaraţiile ministrului Agriculturii referitoare la transferul a 35 miliarde de euro în afara ţării, în ultimii cinci ani, sunt interpretări personale bazate pe informaţii de presă şi ale Curţii de Conturi, „e drept, neclare şi confuze”.

„Celelalte (afirmaţiile privind transferul cu camioane a 35 miliarde euro din România în Elveţia-n.r) sunt interpretări ale lui Achim Irimescu legate de informaţii vehiculate în presă şi de Curtea de Conturi. E drept, neclare şi confuze”, a precizat, sâmbătă, Dan Suciu, la solicitarea MEDIAFAX.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a mai precizat că declaraţiile referitoare la transferul banilor în străinătate au fost făcute în afara interviului.

Întrebat de unde ştie acest lucru, Dan Suciu a refuzat să comenteze.

Interviul prezentat de Ziarul Financiar este însoţit şi de înregistrarea audio a discuţiei.

În ceea ce priveşte declaraţiile lui Achim Irimescu referitoare la neregulile privind produsele alimentare din import comercializate pe piaţa din România, Dan Suciu a spus că există un punct de vedere oficial al Protecţiei Consumatorului şi al Ministerului Agriculturii.

Într-un interviu acordat Ziarului Fianciar, vorbind despre corupţie, ministrul Achim Irimescu, care a pe­tre­cut multă vreme în Belgia, a spus că, peste tot, cei mai mulţi bani se fac în afaceri cu statul, dar că diferenţa dintre corupţia din Vest şi cea din România este că străinii nu scot banii din ţară: „Eu (în Vest – n.red.), când fac o afacere cu statul şi câştig, să zic, un milion de euro, eu banii ăia nu-i duc într-o ţară străină, să-mi iau casă sau să-i pun în cont, ci îi păstrez în Belgia (destinaţie generică – n.red.) şi fac o afacere, o firmă, o făbricuţă, şi dau şi la amărâtul ăla să mănânce o pâine. Voi scoateţi banii din ţară, şi – îmi spunea el (un interlocutor care i-a relatat povestea – n.red.) – s-au scos în ultimii 5 ani de guvernare, de pe vremea lui Băsescu – că aşa era atunci, nu că ar fi alţii mai procopsiţi ca alţii. Nu! Toţi sunt români, toate partidele, să fim clari. S-au scos 35 de miliarde (de euro) din România, îmi supuneau băieţii, confidenţial; din România, cu camionul, s-au dus în Elveţia.”

Hot this week

Topics

Mai mult

    Fiii lui Trump și ai secretarului american pentru comerț vor metalele rare din Kazahstan

    Fiii lui Trump și ai secretarului american pentru comerț,...

    Mișcarea așa-zis suveranistă a murit! Amin!

    de Andrei Bădin Nu voi insista pe subiectul Călin Georgescu-Anca...

    Avocata Silvia Uscov demisionează din AUR

    Îmi anunț public demisia din partidul AUR. Am intrat...

    SUA și Iranul au făcut, din nou, armistițiu

    SUA și Iranul au convenit să înceteze atacurile și...

    Benzinăriile Gazprom din regiunea Moscova au raționalizat combustibilul

    Benzinăriile Gazpromneft din regiunea Moscovei impun restricții privind combustibilul,...

    Putin susține că a primit mai multe propuneri din partea Ucrainei

    Moscova a primit propuneri de limitare a ostilităților la...

    Putin recunoaște criza combustibilului din Rusia, dar spune că nu e critică

    Actuala penurie de combustibil pe piața internă, din cauza...

    Omul cheie de la Vatican, atac la UE

    UE duce o politică a dublelor standarde față de...

    Articole relationate

    Categorii populare