EXCLUSIV/ Regele Mihai bolnav, Principesa Margareta dă petrecere la Peleș și îl medaliază pe controversatul ministru al Educației/ Finul Păpușarului de la Chișinău va fi primit în biroul Regelui

Principesa Margareta dă la finalul săptămânii petrecere de aniversarea zilei ei de naștere la Castelul Peleș din Sinaia, prilej cu care va acorda și primele medalii în calitate de Custode al Coroanei Regale.

Margareta își va aniversa ziua de naștere sâmbătă 26 martie, ea fiind născută în 25.

Regele Mihai se va află sub îngrijirea medicilor la resedința de la Aubonne, după ce a fost internat în 2 martie în stare foarte gravă în spital, conform anunțului Casei Regale.

Margareta va acorda Medalia Custodelui Coroanei Române controversatului ministru al Educației, Adrian Curaj, care acoperă scandalul plagiatelor.

La petrecerea de la Peleș, Margareta și-a invitat doar una din cele patru surori, pe Maria.

La petrecere sunt invitați premierul român Dacian Cioloș, dar și președintele Parlamentului Moldovei, Adrian Candu, finul și fostul administrator al afacerilor oligarhului Vlad Plahotniuc. Cei doi vor fi primiți în biroul Regelui de la Peleș, anunță Casa Regală într-un comunicat.

La Peleș va fi organizat un concert în cinstea zilei de naștere a Margaretei, dar și a împlinirii a 135 de ani de la proclamarea Coroanei României, iar mai apoi va avea loc o recepție.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Mehedințiul va avea Centru de Sănătate Mintală și pentru Prevenirea Adicțiilor-adulți și copii

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a convocat o...

    Scandalul exporturilor de ovine: Bruxelles-ul aruncă problema in România

    Comisia Europeană confirmă pentru RFI că planul de dublă...

    SRI, semnal de alarmă: Declin demografic structural

    ”România se confruntă cu un declin demografic structural, marcat...

    Șeful CJ Dâmbovița: 250 de hectare pentru energie verde, în #Dâmbovița

    Astăzi, am fost într-o vizită de lucru la Cornățelu,...

    România are cu 20% mai multe firme care ies din economie

    România are cu 20% mai multe firme care ies...

    Trump vrea potasiu din Belarus pentru a lovi Canada

    Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat luni că Washingtonul...

    Călin Georgescu reținut pentru 24 de ore

    Călin Georgescu a fost reținut de procurorii DIICOT pentru...

    Articole relationate

    Categorii populare