Ministrul Sănătăţii, despre maternitatea din Arad: „Acolo cade tavanul la propriu”

Maternitatea din Arad, aflată într-o stare critică, a fost vizitată, joi, de către ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş-Cadariu, iar concluzia acestuia a fost că maternitatea trebuie mutată pentru că „acolo cade tavanul la propriu”.

„Varianta în care să se mute obstetrica şi neonatologia cred că este o soluţie. Trebuie să le prioritizăm atâta vreme cât ştim că, în acest moment, soluţia se impune pentru această problemă care este stringentă, acolo ştim cu toţii cade tavanul la propriu”, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş-Cadariu.

Acesta a vizitat atât maternitatea de stat din Arad, dar şi clădirea nouă aflată în cartierul Grădişte, la marginea municipiului. Aceasta a fost construită iniţial pentru secţia TBC a spitalului judeţean, care de asemenea funcţionează în condiţii improprii şi nu a fost încă inaugurată. În urma unui incident din ianuarie, când o bucată mare de tencuială a căzut de pe una dintre clădirile actuale ale maternităţii, autorităţile s-au speriat şi apoi au anunţat intenţia de a muta maternitatea în clădirea construită inţial pentru TBC. Această clădire nu cuprinde însă toate necesităţile unei maternităţi, aşa că va trebui reconfigurată.

„Ce găsim acolo nu e o situaţie perfectă (…) trebuie regândite nişte circuite, trebuie făcute şi nişte investiţii pentru a construi bloc operator, sală de naştere, sunt elemente care nu se regăsesc în structura actuală. Am convenit că se va face cât mai repede un studiu şi cu ce putem ajuta noi e să detaşăm medic epidemiolog, asta e primul pas, în câteva săptămâni, apoi în următoarele luni să fie definitiv acest spaţiu şi parte de obstetrică şi neonatologie să îşi regăsească acolo sediul, dacă lucrurile se vor potrivi”, a precizat ministrul Sănătăţii.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Xi in America: Ce va discuta cu Trump? Urmează alte 2 întâlniri până la finalul anului

    Președintele chinez Xi Jinping începe, pe 23 septembrie, prima...

    Americanii nu au încredere in politica externă a lui Trump

    Doar 29% dintre americani au o opinie pozitivă despre...

    Prietena lui Coldea de la șefia serviciilor secrete albaneze arestată

    Scandal de proporții în Albania, după ce Vlora Hyseni,...

    Economia României a scăzut sub nivelul Serbiei

    Economia României este sub nivelul celei din Serbia, arată...

    Fost premier polonez: Ucraina a vrut să ne atragă in război prin unirea celor 2 țări

    Fostul premier al Poloniei, Jarosław Kaczyński, a vorbit despre...

    Mehedințiul va avea Centru de Sănătate Mintală și pentru Prevenirea Adicțiilor-adulți și copii

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a convocat o...

    Scandalul exporturilor de ovine: Bruxelles-ul aruncă problema in România

    Comisia Europeană confirmă pentru RFI că planul de dublă...

    SRI, semnal de alarmă: Declin demografic structural

    ”România se confruntă cu un declin demografic structural, marcat...

    Articole relationate

    Categorii populare