spot_img
marți, 23 decembrie, 2025
3.2 C
București

Sabin Orcan, atac la Basescu

Celor care au asistat aseară (n.red-luni seara pe B1 TV) la mica mea polemică televizată cu Traian Băsescu, în contextul discuţiei despre interceptări, le sunt dator cu câteva precizări, a scris luni noaptea pe facebook jurnalistul Sabin Orcan.

POSTAREA LUI SABIN ORCAN DESPRE BASESCU: GRESESTE

OBA

O spun din nou şi, în rândurile ce urmează, o demonstrez: fostul preşedinte al României a greşit postând pe Facebook un citat apocrif din Constituţie. Chiar dacă poate părea minoră, eroarea trebuia corectată. Fie şi de dragul adevărului, dacă nu pentru a evita nişte argumente lipsite de sens.
Ce scria, duminică, domnul Băsescu? “Ordonanțele de urgenţă nu pot fi adoptate ÎN DOMENIUL… DREPTURILE, LIBERTĂŢILE şi îndatoririle prevăzute de Constituţie”. (După cum se observă, din lipsa acordului la genitiv, fraza e grav trunchiată).
Ce spune, de fapt, legea fundamentală? Articolul 115, alineatul 6: “ORDONANŢELE DE URGENŢĂ nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, NU POT AFECTA regimul instituţiilor fundamentale ale statului, DREPTURILE, LIBERTĂŢILE şi îndatoririle prevăzute de Constituţie”. (Am subliniat, cu majuscule, partea care ne interesează).
Cu alte cuvinte, se pot adopta ordonanţe şi în privinţa drepturilor şi libertăţilor, cu condiţia ca ele să nu fie AFECTATE!
În analiza publicată acum câteva zile, Dan Tăpălagă cade în aceeaşi capcană: “Potrivit unor experţi în drept penal consultaţi de HotNews.ro, marea problemă este că se reglementează prin Ordonanţă de Urgenţă în materia drepturilor fundamentale, FAPT INTERZIS DE CONSTITUŢIE”.
Repet, o asemenea interdicţie nu există! Recitiţi cu atenţie textul constituţional şi vă veţi convinge.
Ce se înţelege însă prin asta, numai Curtea Constituţională poate şti. Conform Dicţionarului Explicativ al Limbii Române, A AFECTA înseamnă, între altele, A PREJUDICIA / A LEZA.
O “traducere” similară ne dă chiar ministrul justiţiei. Raluca Prună afirmă, tot pe Facebook, că “OUG adoptată vineri NU RESTRÂNGE drepturi şi libertăţi, ci tocmai LE FACE EFECTIVE”. Dacă o fi aşa sau ba, rămâne să stabilească judecătorii de la CCR…
Cert e că distinsa doamnă a ratat ocazia să tacă, adăugând că “DISCUŢIA DESPRE DREPTURI E UN LUX TEORETIC”.
O afirmaţie atât de stupidă (şi, totodată, periculoasă!) n-am auzit demult din gura unui oficial al statului român. Cu atât mai puţin din partea unui “tehnocrat”, absolvent nu doar de Drept, ci şi de Filosofie.
Cu riscul s-o plictisesc, îi reamintesc Ralucăi Prună că NU EXISTĂ DEMOCRAŢIE FĂRĂ DREPTURI. Inclusiv cel la “secretul corespondenţei”!

INREGISTRAREA EMISIUNII DE LA B1 TV

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump, decizie: Acest lucru nu s-a mai întâmplat niciodată în istoria de 101 ani a Serviciului Extern al SUA

    Administrația președintelui american Donald Trump recheamă din funcțiile lor...

    Povestea de dragoste a lui Mircea Cărtărescu cu Ion Iliescu și Petre Roman

    Ce scria poetul Mircea Cărtărescu in ianuarie 1990 despre...

    Doar 21% din companiile americane din România mai cred in afacerile lor

    Doar 21% dintre companiile americane mai evaluează situaţia ca...

    Vance spune că europenii sunt nemulțumiți de conducătorii lor

    Politicile economice și de migrație eronate ale țărilor europene...

    Mehedințiul face un pas important spre dezvoltarea turismului

    Astăzi a avut loc ședința de constituire a Organizației...

    Articole relationate

    Categorii populare