Alina Gorghiu: Nu excludem negocieri cu Monica Macovei/ MACOVEI: De acord cu o alianță cu PNL

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat, miercuri, că nu exclude negocieri cu partidul lui Nicuşor Dan, Uniţi salvăm, sau cu cel al Monicăi Macovei, M10, pentru a maximiza şansele lui Ludovic Orban la alegerile locale şi a precizat că „vom asista la cea mai mizerabilă” campanie, transmite Mediafax.


UPDATE, 14.30: Liderii partidelor M10 şi Uniţi Salvăm, europarlamentarul Monica Macovei şi activistul Nicuşor Dan, au declarat, pentru MEDIAFAX, cu nu exclud un dialog cu PNL în perspectiva alegerilor pentru Primăria Capitalei. Preşedintele M10, Monica Macovei, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că nu exclude o alianţă cu PNL pentru Primăria Capitalei. „Noi nu excludem o alianţă cu PNL pentru Primăria Capitalei”, a precizat europarlamentarul Monica Macovei.

La rândul său, preşedintele Uniţi Salvăm, Nicușor Dan, a declarat, pentru MEDIAFAX, că nu exclude un dialog cu PNL, afirmând, însă, că este puţin probabil ca PNL „să vrea cu adevărat o schimbare de politică în administraţia din Bucureşti”.


“Era foarte important să desemnezi candidatul la Capitală în mod oficial pentru a putea gândi strategia. O strategie nu se poate face fără să ştii candidatul. Acum purtăm discuţii despre cum am putea maximiza şansele lui Ludovic Orban de a câştiga. Nu exclud o variantă în care să reuşim să ne aşezăm la masă cu structuri de genul Uniţi salvăm, M10, pentru a putea agrea variantă comună”, a declarat copreşedintele PNL Alina Gorghiu, la Adevarul Live.

În acelaşi timp, Alina Gorghiu a afirmat că PNL este incompatibil “cap coadă” cu liderul Mişcării Populare, Traian Băsescu.

 

 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Angajaților tuturor ministerelor franceze, inclusiv miniștri, trebuie să se supună unor teste anti drog

    Într-o circulară din 16 iunie, prim-ministrul francez Sébastien Lecornu...

    CTP l-a găsit pe omul Rusiei la Cotroceni

    În sfîrșit, a venit și acuzația care plutea de...

    Premierul danez: UE își pierde competivitatea in fața Chinei și Americii

    Uniunea Europeană (UE) se confruntă cu provocări serioase la...

    DEFINITIV: Fritz s-a aflat in conflict de interese

    Judecătorii ÎCCJ au decis că primarul Timișoarei si liderul USR...

    Grecia, campioană la reducerea datoriei

    Grecia va continua în următorii ani să fie campioană...

    Denise Rifai in dosarul Ciucu

    Jurnalista și vedeta de televiziune Denise Rifai este suspectă...

    Articole relationate

    Categorii populare