Mafia Vanghelie-PNL de la sector 5, se anunță manifestații de stradă

PSD sector 5 nu va renunța la lupta sa în favoarea cetățenilor. Ca și anul trecut vom organiza demonstrații la Primăria sectorului 5.Consiliul Local sector 5 trebuie să se constituie parte civilă în dosarul lui Marian Vanghelie. Nu în ultimul rând cerem oficial încă o dată ca bugetul Primăriei să fie făcut public. Acesta este ținut la secret în ciuda deciziilor definitive ale justiției pentru a permite grupării Vanghelie-PNL să fure în continuare! PSD sector 5 va opri mafia Vanghelie-PNL!, a anunțat într-un comunicat trimis FLUX 24 președintele PSD sector 5, deputatul Cristian Rizea.

Consiliul Local al sectorului 5 a refuzat încă o dată să se constituie parte civilă în dosarul primarului suspendat Marian Vanghelie pentru recuperarea prejudiciului de peste 90 milioane euro pe care acesta este acuzat de DNA că l-a adus cetățenilor sectorului.În Consiliul Local al sectorului 5 avem o coaliție formată de 15 ani intre PNL și grupul lui Marian Vanghelie, iar primarul interimar, Dan Croitoru (PNL), este omul de casă al lui Marian Vanghelie. Această monstruoasă coaliție se află în spatele tuturor afacerilor murdare din Primărie.PNL-Vanghelie, aceeași mizerie!De anul trecut, PSD sector 5 strânge semnături de la cetățenii sectorului pentru a convinge Consiliul Local să se constituie parte civilă și prejudiciul să fie recuperat. Gruparea PNL-Vanghelie refuză însă! Își acoperă furtișagurile și tunurile pe care le pun la cale chiar în aceste zile și pe care le vom dezvălui zilele viitoare, mai anunță Rizea.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Pfizer lovește România

    Conturile Romatsa au fost blocate azi în urma procedurii...

    Un nou drum se modernizează in Mehedinți

    Lucrările de modernizare a drumului județean DJ 671E, pe...

    Poliția din Drobeta Turnu Severin are sediu modern

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    CJ Mehedinți se digitalizează

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a semnat contractul...

    Copiii mehedințeni, locul 1 la Festivalul Internațional al Șahului în Școală

    Performanță remarcabilă pentru șahul mehedințean. La finalul lunii iunie,...

    Verișoara o dinamitează pe Maia

    „Ziarul de Gardă” (ZdG) a publicat luna trecută o...

    Lovitură pentru Bolo de la Tribunal

    Tribunalul București a dat, azi, prima lovitură judiciară serioasă...

    Articole relationate

    Categorii populare