Studenții români din străinătate lăsați fără asigurare medicală

Studenţii români care învaţă peste hotare au fost lăsaţi fără asigurare medicală. Casa de Asigurări de Sănătate aplică nişte norme europene potrivit cărora tinerii se supun legislaţiei statului în care învaţă. Mulţi dintre studenţi nici nu ştiu că nu mai sunt asiguraţi, iar cei care au aflat spun că singura soluţie pe care o au este să plătească asigurări private care costă chiar şi 100 de euro pe lună, transmite Digi 24.

Matei Idu este student în anul doi la Universitatea Freiburg din Germania şi a aflat din întâmplare că nu mai are asigurare medicală, atunci când a mers la medicul de familie din Cluj.

Matei Idu: „Am fost asigurat în ţară. Ştiind că plec în Germania, am primit cardul european de sănătate care a fost preluat de compania de asigurări de aici. Am beneficiat de servicii medicale în martie anul trecut, umând ca în octombrie anul trecut să îmi fie refuzate serviciile medicale”.

Reporter: „În acest moment, nu eşti asigurat”.

Matei Idu: „Nu sunt. Nici în ţară, nici în Germania”.

Părinţii tânărului le-au cerut explicaţii celor de la Casa de Asigurări, însă au primit răspunsuri evazive.

Mihai Idu, părinte: „Referitor la validarea cardului naţional de asigurări de sănătate, menţionăm că acest lucru va putea fi posbil doar la data la care dobândiţi calitatea de asigurat în România. Păi, băiatul meu e născut în România. Am cerut în străinătate opinia unui asigurator, a unei firme de asigurări. A fost un prim răspuns: doar cu românii păţim aşa ceva”.

În acceaşi situaţie sunt mii de studenţi care învaţă în străinătate.

Simona Rus, părinte: „Am încercat la medicul de familie. Ne-a spus că nu e asigurată, e pe pachet minimal pentru că e student româncă şi studiază afară”.

Reprezentanţii caselor judeţene de asigurări de sănătate spun că normele există încă de la aderarea României în 2007, dar au fost lăsaţi să se adapteze mai întâi. Astfel, abia din august 2015 au pus în aplicare regulamentul când Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a trimis o circulară în acest sens. Excepţie de la noile reglementări fac doar studenţii care pleacă cu burse Erasmus.

Emilia Groza, preşedinte CAS Cluj: Ei, cu dovada calităţii de student pe care o îndeplinesc în statul respectiv, trebuie să meargă la asiguratorul pe linie socială din ţara respectivă”.

Reprezentanţii Ligii Studenţilor Români în Străinătate spun că nu au fost informaţi de aceste schimbări legislative.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Avocata Silvia Uscov: Nea Ion prim-ministru

    de Silvia Uscov, avocat Am ajuns, cred, într-un punct destul...

    Judecătoare din Cluj la masă la Untold cu patronul Jolidon pe care îl judecă

    Judecătoarea Mihaela Sărăcuț, șefa secției a II-a de la...

    Fost șef al Mossad despre agenții din Iran: Au fost de „multe ori”

    Un fost director al serviciilor israeliene de informaţii externe...

    Mark Galeotti in The Sunday Times: Atacurile ordonate de Zelenski in Rusia nu și-au atins scopul

    Comentatorul britanic Mark Galeotti a afirmat, într-un articol scris...

    Rusia, record la producția de cereale

    Ministerul Agriculturii al Rusiei a anunțat că au fost...

    Articole relationate

    Categorii populare