Alimentele s-ar putea scumpi cu 30%

Din cauza creşterii taxei pentru ambalaje de la 65 la 2.000 de lei pe tonă, producătorii vor transfera această majorare de costuri către consumatori, astfel că la raft impactul va fi o scumpire de 30% a alimentelor ambalate , scrie adevarul.ro.

Printre alimentele vizate de scumpiri se numără conservele de legume şi fructe, sucurile, vinul, mierea, berea şi apa minerală.

Cei 15 reprezentanţi la vârf ai producătorilor de alimente, care au participat joi la negocierile cu Ministerul Mediului pentru a evita impactul taxei pe ambalaje, nu au ajuns la niciun rezultat. Ei vor solicita o întâlnire şi cu premierul Dacian Cioloş, iar dacă nici la acel nivel nu se vor rezolva problemele semnalate de producători este posibil ca alimentele să se scumpească în scurt timp.

Producătorii de alimente estimează un consum de ambalaje de aproximativ 25.000 de tone pentru industria de conserve, 80.000 de tone pentru industria vinului şi 22.000 de tone pentru băuturile spirtoase. Astfel, „diferenţa de cost între tariful de 65 lei/tonă şi 2.000 lei/tonă duce la o creştere a costurilor cu ambalajul de 245.745.000 de lei, doar pentru cele trei sectoare amintite“, notează liderii industriei alimentare.

În Bulgaria, taxa pe ambalaj pentru sticlă este de 0,2 leva/kg (aproximativ 0,45 lei/kg), însă ceea ce plăteşte producătorul este tariful către operatorul autorizat de transfer de responsabilitate. În Ungaria, taxa se plăteşte numai către stat şi este de 19 forinţi/kg – aproximativ 0,27 lei/kg. În România… „Repoziţionarea preţurilor produselor noastre nu este o opţiune, în condiţiile în care 50% din piaţă este acoperită de importuri din ţări în care această taxă (ce seamănă mai mult a amendă) nu există sau este de 7-8 ori mai mică“, arată liderii producătorilor de alimente din ţara noastră.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Demiurgul ratat al păcii

    „Acordurile cu care președintele american Donald Trump se laudă...

    Comandanții militari americani au pe conștiință moartea mai multor soldați în războiul cu Iranul

    O anchetă publicată în exclusivitate de Washington Post indică...

    După ce a schimbat premierul, Zelenski schimbă și ambasadorul din SUA

    Ambasadoarea Ucrainei în Statele Unite, Olha Stefanișna, intenționează să...

    Afacerea creșei lui Bolo: A costat 300.000 lei de copil. Cât un hotel de lux

    Ilie Bolojan a inaugurat, sâmbătă, o creșă cu doar 40 de...

    Ambasadorul german la Chișinău, propagandistul Rusiei

    Ambasadorul Germaniei la Chișinău – l-am numit pe Hubert...

    Articole relationate

    Categorii populare