Cristian Diaconescu despre conflictul dintre Arabia Saudită și Iran

Nu există riscul unui conflict militar de amploare, pe fondul tensiunilor dintre Iran şi Arabia Saudită, dar gesturi agresive, inclusiv prin folosirea limitată a forţei militare sunt posibile. Iată ce spune la RFI fostul ministru de Externe, Cristian Diaconescu. El nu crede că Arabia Saudită va accepta medierea Rusiei.

În opinia lui Cristian Diaconescu, „o primă consecinţă oarecum paradoxală este aceea că din nou marile puteri sunt puse faţă în faţă: Federaţia Rusă alături de Iran, Statele Unite şi o serie de state puternice europene, precum Franţa, de partea Arabiei Saudite. Sigur, în spate sunt interese economice enorme”.

Fostul ministru de Externe spune că „statele partenere sunite ale Arabiei Saudite în mod categoric se vor poziţiona alături de Riyad. În ceea ce priveşte Iranul, va trebui să fie deosebit de atent în aceste momente, pentru că pe de o parte se apropie de o negociere în ceea ce priveşte Siria şi nu cred că astăzi vor dori să-şi compromită imaginea relativ bună, câştigată după acordul nuclear încheiat cu SUA şi o serie de state europene, prin care Iranul practic a reuşit să ridice embargourile, decise de Consiliul de Securitate. Deci este o oportunitate economică de partea Iranului, prin posibilitatea de a exporta energie, pe care va încerca să nu o piardă. Sigur, nici Arabia Saudită nu-şi va putea extinde prea mult nervozitatea. Situaţia va sta într-un echilibru relativ stabil o perioadă. Este de văzut însă ce paşi vor face în continuare cele două state, statele care le sunt apropiate, dar mai ales marile puteri”.

Cristian Diaconescu e de părere că Riyadul nu va accepta implicarea Rusiei în acest conflict: „Nu cred că Arabia Saudită va accepta medierea Rusiei sub nici o formă. Relaţiile sunt oricum reci de o perioadă ceva mai lungă de timp, din cauza interferenţelor pe care Arabia Saudită le-a generat în diverse zone în care erau şi interese ruseşti”.

Întrebat dacă există riscul unui conflict militar în zonă, Cristian Diaconescu a răspuns: „Dacă este vorba de un conflict (militar) de amploare, nu văd un risc foarte mare, dar gesturi agresive şi de o parte şi de alta, inclusiv prin folosirea limitată a forţei militare (acest lucru) este posibil”.

Tensiunile dintre Riyadul sunit şi Teheranul şiit s-au amplificat, după ce Arabia Saudită a executat un cleric şiit, Nimr al-Nimr. În replică, liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a avertizat Arabia Saudită că riscă „răzbunarea divină”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Președinta regiunii Madrid: Prefer un român, oricât de român ar fi

    O replică rostită în parlamentul regional de la Madrid...

    Jumătate dintre elevii României nu ştiu matematică şi română

    Ministrul interimar al Educaţiei, Mihai Dimian, a declarat că...

    Trump a „anexat” și 2 insule franțuzești

    Președintele francez Emmanuel Macron a declarat că arhipelagul Saint-Pierre...

    Cum încearcă republicanii să recâștige publicul înaintea alegerilor din noiembrie: ȚINTA ȘI BANII

    Partidul Republican din Statele Unite investește milioane de dolari...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Blestemul unui popor sufocat

    de Adriana Stoicescu, judecător Gând de seară blândă, într-o lume...

    Articole relationate

    Categorii populare