Merkel nu vrea limitarea numărului de migranți în Germania

Cancelarul german Angela Merkel a respins luni o propunere din partea liderului aliaților ei politici din Bavaria ce ar limita numărul refugiaților care intră în Germania la 200.000 pe an, relatează DPA.

‘Aceasta nu este poziția cancelarului’, a declarat purtătorul de cuvânt al lui Merkel, Steffen Seibert, referindu-se la propunerea de duminică a prim-ministrului regional bavarez, Horst Seehofer, care conduce Uniunea Creștin-Socială (CSU), partidul partener al Uniunii Creștin-Democrate (CDU) al Angelei Merkel.

Suntem convinși că o limitare a numărului de refugiați nu va fi realizabilă la nivel național’, a spus el, adăugând că criza refugiaților este o problemă europeană care poate fi abordată doar printr-un sistem de cote european, prin eliminarea cauzelor migrației și controlul riguros al frontierelor externe.

‘Toate acestea ar trebui să contribuie la o situație în care migrația ilegală devine legală și în care reducem numărul de noi sosiri net și sustenabil’, a spus Seibert.

Horst Seehofer a devenit un aliat incomod pentru Angela Merkel, în contextul presiunii intense din partea alegătorilor conservatori pentru limitarea afluxului fără precedent de migranți, dintre care mulți intră în țară prin Bavaria.

Oficialii bavarezi susțin că 1,1 milioane de refugiați și migranți au ajuns în Germania de-a lungul lui 2015, majoritatea părăsindu-și țările de origine din cauza conflictelor din Orientul Mijlociu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Președinta regiunii Madrid: Prefer un român, oricât de român ar fi

    O replică rostită în parlamentul regional de la Madrid...

    Jumătate dintre elevii României nu ştiu matematică şi română

    Ministrul interimar al Educaţiei, Mihai Dimian, a declarat că...

    Trump a „anexat” și 2 insule franțuzești

    Președintele francez Emmanuel Macron a declarat că arhipelagul Saint-Pierre...

    Cum încearcă republicanii să recâștige publicul înaintea alegerilor din noiembrie: ȚINTA ȘI BANII

    Partidul Republican din Statele Unite investește milioane de dolari...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Blestemul unui popor sufocat

    de Adriana Stoicescu, judecător Gând de seară blândă, într-o lume...

    Articole relationate

    Categorii populare