Directorul FMI trimis în judecată pentru neglijență în afacerea Tapie-Crédit Lyonnais

Directorul general al Fondului Monetar Internațional (FMI), Christine Lagarde, a fost trimisă în judecată în fața Curții de Justiție a Republicii Franceze (CJR) pentru rolul său în afacerea Tapie-Crédit Lyonnais, din anul 2008, atunci când Lagarde era ministru al economiei și finanțelor în Franța, a declarat joi, o sursă judiciară pentru AFP.

În replică, avocatul lui Christine Lagarde a anunțat că va depune un recurs la Curtea de Casație la decizia trimiterii în judecată a fostului ministru al economiei. ‘Este o surpriză totală. Mi se pare evident că trebuie formulat un recurs. Îl vom depune în zilele care urmează’, a declarat Yves Repiquet, avocatul lui Christine Lagarde.

În august anul trecut, Christine Lagarde a fost inculpată în Franța pentru „neglijență”, pentru rolul său presupus într-un caz controversat de arbitraj în favoarea lui Bernard Tapie, care a primit 403 milioane de euro cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul suferit în urma vânzării companiei Adidas.

Parchetul francez a recomandat neînceperea urmăririi penale însă magistrații CJR — singura instanță abilitată să ancheteze membri ai Guvernului francez pentru fapte comise în timpul mandatului lor — nu au dau curs recomandărilor procurorului.

Consiliul de Administrație al Fondului Monetar Internațional ‘continuă să aibă încredere în capacitățile directorului general de a-și asuma în mod eficient funcțiile’, a declarat purtătorul de cuvânt al FMI, Gerry Rice.

Trimiterea în judecată ar putea avea consecințe serioase pentru viitorul lui Lagarde în fruntea Fondului Monetar Internațional. Actualul ei mandat de cinci ani expiră în luna iulie anul viitor iar la reuniunea anuală a Fondului care a avut loc în luna octombrie la Lima (Peru), Lagarde a declarat că este dispusă pentru un al doilea mandat.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Înmormântare simbolică a unui cal de războinic din secolele X-XIII descoperită pe traseul autostrăzii A8

    Implementarea proiectelor mari de infrastructură în județul Neamț, cum...

    Israelul atacă pentru prima dată instalațiile petroliere iraniene

    Forțele Aeriene Israeliene au atacat sâmbătă instalații petroliere din...

    Merkel: Europenii nu trebuie să îi lase pe americani să vorbească doar ei cu Rusia

    Fostul cancelar germană Angela Merkel a declarat astăzi că...

    Serbia anunță un plan de investiții de 48 miliarde euro

    Prim-viceprim-ministrul sârb și ministrul Finanțelor, Siniša Mali, a declarat...

    Articole relationate

    Categorii populare