Parlamentul britanic aprobă exploatarea zăcămintelor de gaz de şist existente sub parcurile naturale

Membrii Parlamentului Marii Britanii au aprobat, miercuri, un proiect care va permite activităţi de extracţie a gazelor de şist existente sub parcurile naturale naţionale, informează site-ul agenţiei Reuters.

Marea Britanie are cantităţi substanţiale de gaz de şist, iar premierul David Cameron vrea exploatarea în totalitate a acestor resurse.

Până acum, activităţile de exploatare a gazelor de şist în zona parcurilor naturale naţionale erau strict interzise, din raţiuni de protecţie a mediului.

Însă, prin votul de miercuri, activităţile de extracţie vor fi permise în rocile de sub rezervaţiile naturale. Extracţia gazelor se va face strict prin foraj de tip orizontal, iar sondele vor fi situate în afara parcurilor naturale.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Moscova spune că europenii sunt incoerenți și „în stare de nebunie”

    Reprezentanții europeni se află într-o stare inutilă, aceştia trebuind...

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Articole relationate

    Categorii populare