Curtea de Casație din Egipt a anulat sentințele de condamnare la moarte împotriva liderilor Frăției Musulmane

Curtea de Casație a Egiptului a anulat joi sentințele de condamnare la moarte dictate anterior împotriva liderului Frăției Musulmane, Mohamed Badie, și a altor 11 membri ai organizației islamiste, relatează DPA.

Curtea a anulat de asemenea sentințele de închisoare pe viață pronunțate împotriva altor 26 de persoane, hotărând rejudecarea procesului pentru toți cei 38 de inculpați din cazul supranumit ‘camera de operațiuni din Raaba’.

În proces alte două persoane fuseseră condamnate la moarte și 11 la detenție pe viață, dar, conform legii egiptene, nu vor putea beneficia de rejudecare întrucât nu au fost prezente la recurs.

Toți inculpații fuseseră găsiți vinovați de crearea unei ‘camere de operațiuni’ în timpul protestului în favoarea președintelui demis Mohamed Morsi, organizat pe strada Rabaa al-Adawiya din cartierul Nasr City din Cairo, și care a fost dispersat de forțele de securitate în august 2013. Ei au fost acuzați de pregătirea unui plan terorist menit să incendieze și distrugă clădiri guvernamentale, și de răspândirea de informații false în scopul destabilizării statului.

Mohamed Badie, alți lideri și membri ai Frăției Musulmane au fost condamnați la moarte și în alte procese.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump vrea potasiu din Belarus pentru a lovi Canada

    Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat luni că Washingtonul...

    Călin Georgescu reținut pentru 24 de ore

    Călin Georgescu a fost reținut de procurorii DIICOT pentru...

    „Noul” Muzeu al Banatului Montan din Reșița

    Vă invit din tot sufletul să mergeți să vedeți...

    Kelemen Hunor dă semnalul retragerii lui Siegfried

    Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat luni că 'ceea...

    Primarul liberal bătăuș al Reșiței șantaj cu pumnul și cu Casa

    Primarul bătăuș al Reșiței Nelu Popa supranumit Zanzibar e...

    Pentru prima dată in istorie CDU sub 5%

    În Mecklenburg-Pomerania Inferioară, AfD a obținut 38,2% și a devenit...

    Turcoaica stângii radicale care a câștigat Berlinul

    Rezultatul alegerilor de la Berlin a trecut rapid granițele...

    Articole relationate

    Categorii populare