Sinead O’Connor a publicat pe Facebook un mesaj suicidar

Cântăreaţa irlandeză Sinead O’Connor a stârnit îngrijorarea admiratorilor ei după ce a publicat pe Facebook un comentariu în care a vorbit despre intenţia sa de a se sinucide, precizând că a luat o supradoză, în prezent artista fiind bine şi primind îngrijiri medicale, potrivit tmz.com, transmite Mediafax.

Sinead O’Connor a anunţat, duminică, pe pagina sa de Facebook, că a luat o supradoză ca răspuns la o serie de „trădări oribile” la care a fost supusă de familia sa.

În acest mesaj, cântăreaţa şi-a acuzat familia pentru gestul pe care o să îl facă. Artista a invocat „cruzimea îngrozitoare” la care este supusă de soţul său, Barry, de copiii săi şi chiar de iubita fiului ei, precizând că toate acestea ar fi început în luna august, când cântăreaţa ar fi suferit o intervenţie chirurgicală.

„Am luat o supradoză. Nu există o altă cale pentru a primi respect. Nu sunt acasă. Sunt la un hotel, undeva în Irlanda, înregistrată sub un alt nume”, a mai scris cântăreaţa, în vârstă de 48 de ani.

Hot this week

Topics

Mai mult

    România a importat pentru prima dată in istorie diesel din Albania și Tunisia

    Situația tensionată de pe piața carburanților, în special a...

    Americanii vor nichelul cubanez

    Statele Unite au anunțat joi noi sancțiuni împotriva Cubei,...

    Motorina a ajuns in Germania la 2,45 euro

    Prețurile combustibililor în Germania au crescut din nou față...

    Ucraina și-a făcut bugetul pe 2027 bazându-se de 46 miliarde de euro din străinătate

    Guvernul ucrainean a adoptat bugetul pentru anul 2027, ce...

    Trump spune că baza militară americană din Polonia e aproape

    Președintele american Donald Trump a salutat joi 'progrese majore'...

    Fritz recunoaște că PSD decide soarta lui Siegfried

    Președintele USR, Dominic Fritz, apreciază că premierul desemnat, Siegfried...

    Articole relationate

    Categorii populare