Slovacia va contesta cotele obligatorii de migranți la Curtea de Justiție a UE

Slovacia va înainta Curții de Justiție a Uniunii Europene (CEJ) o plângere împotriva deciziei luate de Consiliul european Justiție și Afaceri Interne (JAI) pentru repartizarea prin cote obligatorii a 160.000 de migranți, relatează AFP, transmite Agerpres.

‘Ministerul Justiției și reprezentanți ai celorlalte ministere implicate lucrează în prezent la această plângere’, ce va fi înaintată oficial către CEJ până pe data de 18 decembrie, a declarat marți purtătoarea de cuvânt a Ministerului slovac al Justiției.

Decizia privind repartizarea migranților extracomunitari între statele membre ale UE a fost adoptată la Consiliul extraordinar JAI din data de 22 septembrie, recurgându-se la un vot prin majoritate calificată pentru ca statele est-europene ce nu au agreat această modalitate să nu o poată bloca. Cei 160.000 de refugiați — proveniți din Siria, Irak și Eritreea, migranții din aceste țări având o rată de acceptare cererilor de azil în UE de peste 75% — vor trebui redistribuiți prin statele blocului comunitar în următorii doi ani.

În plus, cancelarul german Angela Merkel, care a cerut instituirea acestor cote și este sprijinită de președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat după acel Consiliu JAI că decizia luată pe 22 septembrie este doar un ‘prim pas’ către impunerea unor cote permanente pentru redistribuirea tuturor migranților ce vor veni de acum înainte în UE. Potrivit estimărilor ulterioare ale Comisiei Europene, până în anul 2017 circa trei milioane de migranți arabi, africani și asiatici vor ajunge în Europa.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Iranul a folosit pentru atacarea Qatar Energy rachete sofisticate care evită sistemul Patriot

    În atacurile asupra instalațiilor de producție ale Qatar Energy...

    Iranul susține că are arme surpriză

    Iranul a trecut de la o strategie defensivă la...

    Războiul cu Iranul a paralizat piața americană de petrol și gaze

    Războiul SUA cu Iranul a dus la oprirea tranzacțiilor...

    Rusia: Acțiunea militară împotriva Iranului unește populația țării în jurul conducerii sale

    Acțiunea militară împotriva Iranului unește populația țării în jurul...

    America îi lasă pe iranieni să facă 14 miliarde dolari

    Relaxarea sancțiunilor SUA asupra petrolului iranian permite Republicii Islamice...

    Cei 14 ași ai Rusiei din războiul din Iran

    De ce este considerată Rusia principalul învingător în războiul...

    Articole relationate

    Categorii populare