spot_img
3 C
București
sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăAnalizeDeustche Welle: Nu războiul este soluţia

Deustche Welle: Nu războiul este soluţia

-

- Reclama -

COMENTARIU DEUTSCHE WELLE de Barbara Wesel

- Reclama -

În discursul său în faţa ambelor camere ale Parlamentului francez, François Hollande a declarat război terorismului. Însă retorica sa dură i-ar putea dăuna.

- Advertisement -

Fireşte că în primul său discurs după atentatele de la Paris, preşedintele Franţei trebuia să se arate puternic şi decis. Aceasta este atitudinea pe care o aşteptau concetăţenii săi. Francezii vor să fie protejaţi – atât cât se poate. Şi sunt realişti că nu pot fi apăraţi 100%. Majoritatea populaţiei nu se va opune listei de măsuri privind combaterea terorismului, de la interdicţia de intrare pe teritoriul ţării a suspecţilor şi până la prelungirea stării de necesitate.

Statul trebuie să preia controlul

- Advertisement -

Fără îndoială, guvernul Franţei trebuie să facă ordine. Printre altele, să caute sistematic arme. Statul trebuie să preia controlul şi să nu se mai teamă de aşa-numitele No-Go-Areas din suburbii. Este valabil mai ales în cazul zonelor defavorizate unde calea de la jafuri armate până la atacuri teroriste pare a fi mult prea scurtă. Atentatul asupra redacţiei Charlie Hebdo a demonstrat deja că un infractor mărunt se poate transforma într-un ucigaş de masă. O realitate ce s-a repetat de curând în capitala Franţei.

Or, tocmai acest aspect a lipsit din discursul preşedintelui Hollande. Societăţile noastre au tolerat prea multă vreme fanteziile pline de violenţă ale predicatorilor urii, dar şi pe ei înşişi. Această toleranţă culturală a fost o greşeală. Moscheea celui care încurajează ura şi violenţa contra noastră, „necredincioşilor”, trebuie închisă imediat. Comunităţile musulmane trebuie să-şi găsească imami care susţin credinţa, nu crima. De asemenea, nici îndemnurile la violenţă şi moarte de pe internet n-ar mai trebui permise, iar concernele din SUA ar trebuie să-şi ia obligaţia de a pune capăt măcar parţial acestor excese.

„Războiul contra terorii” – retorica nepotrivită

Barbara Wesel

Discursul lui Hollande a fost potrivit mai ales când a făcut referire la forţa culturii liberale a Franţei. În privinţa măsurilor de securitate a spus şi nişte lucruri care trebuiau spuse. Însă a făcut o greşeală când a declarat război terorismului. Un război pe care el îl însuşi îl va duce.

Fiindcă aceasta este capcana politică în care a căzut şi George W. Bush. Consecinţele greşelii sale au netezit calea valului de violenţe din Orientul Mijlociu al zilelor noastre. Hollande ştie că predecesorul său, Jaques Chirac, a fost suficient de inspirat să păstreze distanţa faţă de războiul din Irak. Şi-atunci de unde această retorică nepotrivită?

Ofensiva militară contra celulelor Statului Islamic nu e neapărat greşită. Dar lupta nu poate fi câştigată numai prin atacuri aeriene dacă se doreşte eliberarea estului Siriei şi regiunile din Irak aflate sub controlul teroriştilor. Numărul civililor ucişi ar fi mult prea mare.

Gata cu jocul dublu faţă de saudiţi!

Un comentator francez scrie: „Extremiştii prost îmbrăcaţi ne omoară, iar noi îi curtăm pe cei în haine elegante”. Se referă la Arabia Saudită. Franţa şi alte ţări europene ar trebui să pună capăt acestei ipocrizii în relaţia cu şeicii. În fond, ei i-au crescut pe cei care în ziua de azi ne ucid cu arme sau centuri explozive la noi în oraşe.

A venit vremea ca regatul şi vasalii săi să fie supuşi presiunilor politice şi economice până când încetează să-i mai finanţeze pe criminali. Aceasta a fost piesa-lipsă din discursul lui Hollande. Preşedintele ar trebui să dea un exemplu şi politica externă a Franţei să ia poziţie contra finanţatorilor terorismului. Terorismul Statului Islamic trebuie smuls din rădăcini. Or, lucrul acesta depinde mai ales de Arabia Saudită.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img