Chinezii vor profit garantat de STAT la Cernavodă: SCADE PREŢUL, PLĂTIŢI

Viitorul reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă nu este asigurat, deşi memorandumul de construcţie a lor a fost semnat cu chinezii. Se solicită garanții de preț, cu alte cuvinte că energia electrică produsă va fi vândută la un anumit preț care va fi stabilit în așa fel încât investiția de șase miliarde de euro să devină rentabilă, transmite Digi 24.

E o formă de ajutor de stat. Investitorul chinez solicită ca electricitatea produsă să fie cumpărată la un anumit nivel iar dacă în piață este mai ieftină, atunci statul trebuie să vină să acopere diferența. Problema este că orice ajutor de stat trebuie aprobat de Bruxelles, ceea ce va complica și mai mult situația. Chinezii nu fac investiții de amploare fără garanții de stat.

Pentru asemenea proiecte s-au mai obținut derogări, dar cu greu. Marea Britanie a beneficiat de clemență în privința unui ajutor de stat pentru o investiție, tot cu chinezii, însă a negociat intens, timp de doi ani. Deci România va avea mari dificultăți. Nu are poziția Regatului Unit în Uniunea Europeană, iar în al doilea rând, durata mare de timp în care se poate obține aprobarea ajutorului de stat. Potrivit unor surse din piața energiei citate de economica.net, România nici măcar nu a deschis discuțiile pentru un eventual ajutor de stat.

 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Peste 13,6 milioane de euro pentru școlile din Mehedinți

    Astăzi, la sediul Consiliului Județean Mehedinți, în prezența directorului...

    Ministrul de externe moldovean: Aș vota la referendum unirea cu România

    Ministrul moldovean de Externe, Mihai Popșoi, a declarat că,...

    Rubio: Negociem cu Mojtaba Khamenei

    Noul lider suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei, este în...

    Șeful Armatei sugerează comandarea dosarului său cu scopul de a lovi instituția

    ”Resping categoric acuzațiile care mi-au fost aduse și afirm...

    Tăcere la vârf după scandalul din Armată: ARE LEGĂTURĂ CU SAFE?

    România se confruntă, începînd de azi, cu o situație...

    Articole relationate

    Categorii populare