#Colectiv/ Parlamentar german acuză autoritățile române

„Imediat după tragedie am oferit personal de specialitate. După deficiențe inițiale de coordonare dinspre partea română, am reușit deja de la mijlocul săptămânii trecute să trimitem la fața locului dintr-o unitate de profil din Ludwigshafen specialiști în tratarea răniților care au suferit arsuri grave”, a declarat într-un interviu pentru Deutsche Welle Bernd Fabritius, deputat CSU originar din România, președintele Federației Mondiale a Sașilor Transilvăneni.

Mai mult deputatul german spune că cererea de ajutor din partea României a venit foarte târziu şi nu din partea Ministerului Sănătăţii, iar intervenţia germană a avut loc în urma unor demersuri private.

FRAGMENT DIN INTERVIU:

A venit sprijinul din Germania ca urmare a unor inițiative personale sau a existat o cerere de ajutor din partea părții române?

Sprijinul este rezultatul inițiativelor din Germania și a unor demersuri private din România. O cerere oficială din partea Ministerului Sănătății din România nu am primit. Între timp, a venit din România o solicitare privind material medical. În Germania ne implicăm împreună cu președinta Parlamentului din Bavaria, doamna Barbara Stamm, și cu ministra în MAE german, doamna prof. Maria Böhmer, să coordonăm asistența necesară. Am mai discutat cu ONG-uri ca Interplast și societatea de medicină plastică, disponibilitatea de a ajuta este foarte mare. Vineri o să vizităm victimele tratate la Ludwigshafen pentru a evalua situația.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Guvernul va distruge ce a mai rămas din industrie cu criza energetică după lovitura taxelor

    Reducerea voluntară a consumului de energie electrică ar putea...

    Ucrainienii rad și grădinițele in limba română din Cernăuți

    Comunitatea românească din municipiul Cernăuți își exprimă îngrijorarea cu...

    Președintele Serbiei: În două-trei zile, Dunărea va deveni nenavigabilă

    Dunărea va deveni nenavigabilă în două-trei zile din cauza...

    Cum îi supraveghează chinezii pe străini

    Autoritățile chineze utilizează un sistem la scară largă pentru...

    Porțile de Fier 1 funcționează la 20% din capacitate, iar Porțile de Fier 2 la 30%

    Nivelul scăzut record al apelor Dunării determinat de secetă...

    Cine a fost ținta atentatului de la Moscova

    Sărbătorirea a celei de-a 55-a aniversări a comandantului șef...

    Articole relationate

    Categorii populare