Google Maps își va ghida utilizatorii chiar și fără conexiune la internet

Google a început să introducă marți o nouă versiune a aplicației sale cartografice Google Maps, care poate ghida utilizatorii până la destinație chiar dacă nu au acces la internet, transmite AFP.

„Google Maps ia măsuri pentru a-i ajuta pe oamenii din toată lumea să își găsească drumul și să ajungă la destinație chiar și când nu au conexiune la internet”, a spus Amanda Bishop, responsabil al departamentului produse la Google, într-un mesaj postat pe site-ul grupului.

„Acum puteți descărca pe telefon o zonă de pe glob și când veți rămâne fără conexiune — fie pe un drum de țară, fie într-o parcare subterană—, Google Maps va continua să funcționeze fără probleme”, a asigurat ea.

Utilizatorii Google Maps puteau descărca deja porțiuni de hărți pentru a le consulta fără conexiune internet, însă noua versiune permite și obținerea unor direcții detaliate când utilizatorul se află la volan, căutarea unei anumite destinații și accesul la informații practice, cum ar fi programul magazinelor, de exemplu.

Aplicația este astfel concepută încât să nu descarce hărți când există conexiune wifi pentru a nu mări nivelul facturii emise de operatorul de telefonie mobilă.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Omul Nou, subspecia trepanaților de rit nou

    de Adriana Stoicescu, judecător Citind ultimele emanatii ale trepanatilor de...

    General KGB-FSB, găsit mort la Moscova. S-ar fi sinucis

    Generalul-maior în retragere al FSB, Igor Laptev, a fost...

    Festivalul cehilor Banat din Eibenthal, pe Clisura Dunării

    Timp de cinci zile, Eibenthalul este gazda concertelor de...

    Trump dă vită ieftină in înainte de alegeri

    Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat vineri suspendarea tarifelor...

    Articole relationate

    Categorii populare