spot_img
4 C
București
vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăExterneJuncker îi cere lui Merkel să ignore sondajele și să continue politica...

Juncker îi cere lui Merkel să ignore sondajele și să continue politica de primire a refugiaților

-

- Reclama -

Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, i-a cerut cancelarului german Angela Merkel, care este tot mai contestată în Germania pentru politica ei de primire a imigranților extracomunitari, să nu se lase influențată de sondaje și să continue această politică, transmite AFP, conform Agerpres.

- Reclama -

‘Aici nu este vorba de popularitatea pe termen scurt, ci de substanța politicii’, a afirmat Juncker într-un interviu ce va fi publicat sâmbătă de grupul media Funke-Mediengruppe, dar din care câteva extrase au fost difuzate vineri. Prin urmare, șeful executivului comunitar i-a cerut cancelarului german ‘să nu se lase abătută de la direcția ei de către sondaje’. ‘Noi, ceilalți europeni, trebuie să arătăm că suntem în măsură să ne onorăm promisiunea unei responsabilități comune’, a insistat Juncker.

- Advertisement -

În timp ce perseverează cu politica de primire a sute de mii de imigranți veniți din Orientul Mijlociu, Africa și Asia, Angela Merkel se confruntă cu un val de nemulțumire în propria ei tabără conservatoare. În plus, sondajele evidențiază o erodare a popularității cancelarului.

Pe de altă parte, poliția judiciară germană a avertizat joi asupra creșterii numărului actelor de violență împotriva centrelor pentru refugiați, pentru anul în curs fiind înregistrate deocamdată 576 de astfel de delicte.

- Advertisement -

Autoritățile de la Berlin se așteaptă să primească anul acesta până la un milion de cereri de azil din partea refugiaților, iar Angela Merkel este acuzată adesea că a încurajat acest aflux prin promovarea unei politici de deschidere față de imigranții extracomunitari, în special cei sirieni, care beneficiază de o examinare accelerată a cererii de azil.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img