EXPLOZIV/ Cherchez la femme, Iohannis și popularii europeni

De ce are Klaus Iohannis o relație rece cu popularii europeni, mergînd pînă la a boicota reuniunile la nivel înalt ale acestora, ultima, în aceste zile, la Bruxelles?, se întreabă siteul inpolitics.ro.

Scrie Bogdan Tiberiu Iacob pe inpolitics.ro:

Deși PPE e cel mai puternic grup politic european, cu aproape 80 de lideri politici de top din 40 de țări, incluzînd zece șefi de stat și de guvern din UE, Iohannis pare complet dezinteresat de o relație cu acesta. El nu a participat nici la importanta reuniune a PPE din iunie, nici la cea din septembrie, nici la cea din această săptămînă, de la Bruxelles, deși s-au discutat chestiuni extrem de importante, de la situația din Grecia la cea a imigranților. E cu atît mai ciudată atitudinea lui Iohannis cu cît grupul PPE reunește figuri grele, precum cea a Angelei Merkel, a lui Donald Tusk, Jean Claude Juncker șamd, care au un cuvînt decisiv în politica uniunii.
Deocamdată nu se știe, oficial, ce motive de reținere are șeful statului român, care, constituțional, dar și în virtutea bunului simț, nu ar trebui să scape vreo ocazie de-a pleda cauza țării noastre pe lîngă marii lideri internaționali.

Neoficial, însă, există unul: potrivit unor surse bine informate din PNL, Klaus Iohannis este deranjat de refuzul popularilor, transmis pe canale discrete, evident, de a o propulsa pe Alina Gorghiu în postul de vicepreședinte al PPE la congresul de la Madrid, din 21-22 octombrie. Poziția popularilor e firească, dacă ne gîndim că Gorghiu e șefa unui partid aflat, pînă recent, în ALDE, unde vota umăr la umăr cu socialiștii europeni.
La amintitul congres, Iohannis figurează pe lista invitaților pe un onorant loc 6, după premierul spaniol Mariano Rajoy, gazda evenimentului, președintele PPE, Joseph Daul, secretarul general Antonio Lopez Isturiz, președintele grupului PPE din PE, Manfred Weber și cancelarul german Angela Merkel.
Pînă la această oră, președintele român nu a confirmat participarea la congres, dar, dacă nu o face, ar fi, probabil, sfidarea supremă, în absența unei motivații foarte serioase.

La congres, în schimb, ar putea cădea o bombă, cu impact uriaș, mai ales în politica autohtonă. Mai precis, este de așteptat, conform ultimelor informații care ne-au parvenit, ca proaspătul membru al PMP, Traian Băsescu, să-și depună candidatura pentru un post de vicepreședinte, la concurență directă cu liberala Anca Boagiu, actuala deținătoare a postului care revine țării noastre și care vrea un nou mandat.
Ar fi o confruntare foarte neobișnuită, între doi politicieni dintre care unul e creația deplină a celuilaltă și între care zvonistica susținea, cîndva, că au existat raporturi și de altă natură decît cea politică.
Dacă Băsescu obține postul respectiv în dauna PNL – mai ales că are o relație excelentă cu popularii și cu președintele Daul, în special – cu doar două zile înaintea congresului PMP la care va prelua șefia partidului, scena politică de la noi se va zgudui zdravăn.
Nu ne rămîne decît să așteptăm pînă la expirarea termenului de depunere a candidaturilor, cu șansa de a vedea cum un conflict politic intern, meciul Băsescu-PNL, se transferă în exteriorul țării.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Omul cheie de la Vatican, atac la UE

    UE duce o politică a dublelor standarde față de...

    Ucraina cere de la aliați 146 miliarde de dolari până in 2029

    Finanțarea externă totală necesară Ucrainei în perioada 2026-2029 se...

    Prim-ministrul britanic demisionar Keir Starmer pe urmele lui Iohannis

    Prim-ministrul britanic demisionar Keir Starmer, care și-a anunțat demisia...

    Siegfried, „națiunea civică moldovenească” și Martin Sieg

    De ce iese Igor Grosu (pus de știm-noi-cine care...

    Articole relationate

    Categorii populare