Un nou protest pe terenul pentru moschee – peste 200 de oameni au înfipt acolo 500 de cruci

Un nou protest a avut loc, sâmbătă seară, pe terenul alocat de Guvern construcţiei unei moschei, unde peste 200 de persoane au mers şi au înfipt 500 de cruci în cadrul unei procesiuni religioase, transmite Mediafax.

Iniţiatorul acestei manifestări, Cătălin Berenghi, îmbrăcat în port popular, a declarat pentru MEDIAFAX că a organizat evenimentul alături de Cătălin Ioan Gornic şi că au achiziţionat crucile, în valoare de 6.000 de lei, din fonduri proprii, dar şi cu ajutorul unei sponsorizări din America.

11217801_1720656041491555_1203166142907267886_nEi au mai organizat un astfel de eveniment şi luni seară, când au fost sfinţite şi înfipte 100 de cruci pe acelaşi teren. Berenghi a spus că unele dintre aceste cruci au fost scoase din pământ şi chiar vandalizate sau furate, precizând că a depus o plângere penală la Secţia 2 de Poliţie pentru pentru profanarea unui simbol creştin, furt şi distrugere.

Cele 500 de cruci au fost aduse, sâmbătă seară, într-o dubă, iar oamenii au început să se adune după ora 18.00 pentru procesiunea anunţată pe Facebook de Berenghi.

El a susţinut că, prin ridicarea unei moschei, pe acest teren, care ar fi aparţinut martirilor Brâncoveni, este umbrită jertfa voievozilor români care au luptat împotriva otomanilor.

„Românii fac acest gest pentru că ambasadorul Turciei a dat o declaraţie prin care spunea că dacă poporul nu doresşte această mega-moscheea ea nu se va mai face. După cum bine vedeţi poporul nu doreşte. (…) Nu este un real pericol, dar noi nu avem nevoie de această super moschee aici în centrul Bucureştilui, între SNSPA, căminele de la Agronmie, Româno-Americană. Chiar nu avem nevoie. Da, suntem de acord, cele 17 (moschei) care sunt să se renoveze, să fie funcţionale, să intre în legalitate şi cu asta basta, nimic mai mult”, a spus Berenghi.

La manifestare au fost prezenţi trei preoţi şi oameni de toate vârstele, unii veniţi cu copiii, îmbrăcaţi în costumaşe tradiţionale.

Una dintre mamele prezente, care a venit cu fetiţa ei de un an şi patru luni, a declarat că Ridicarea mega moscheii în capitală este „uşor periculoasă” pentru că „este riscant să se adune 1000 – 2000 de musulmani pe-aici”.

„Vă daţi seama, e de-ajuns să-i supere cineva şi riscăm să ne trezim cu tot felul de chestii, mai ştiu eu ce atentate sau nu ştiu ce”, a spus femeia, adăugând că o astfel construcţie n-ar trebui ridicată pe pământ românesc.

Un bărbat prezent la eveniment, care s-a recomandat drept profesor doctor Daniel Mihai de la Colegiul Naţional de Arte „Regina Maria” din Constanţa, a interpretat la vioara „Balada” lui Ciprian Porumbescu.

Oamenii au rostit apoi în cor „Tatăl nostru”, ţinând fiecare câte o cruce, iar preoţii au oficiat o slujbă.

Unul dintre ei, care s-a recomandat drept monahul Timotei, a spus că ar trebui să ia atitudine înalţii prelaţi ai BOR, de la patriarh şi până la ultimul monah şi frate.

„Patriarhul, dimpotrivă, a respins această acţiune. Pentru că este părtaş la aşa ceva. Aceeaşi chestiune se întâmplă şi cu cardurile biometrice, buletine cu cip, Aceşti ierarhi nu sunt adevăraţii slujitori ai lui Hristos, ci slujitori ai masoneriei”, a spus preotul.

Un alt participant la manifestare, Florin Şandru, care a spus că este doctor în istorie şi lucrează la Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, a spus că „sunt moschei destule la noi în ţară iar nouă nu ne trebuie moschei şi şcoli islamiste aici”.

„Înseamnă islamizarea. Vrei să faci biserica cea mai mare, tinerii pleacă din ţară, apoi aduci…n-o să mai fie ţara românilor, va fi un conglomerat. Nu se poate. Am optat să fim un stat naţional!”, a spus bărbatul.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Un adolescent de 13 ani terorizează cu violuri o comună din Vâlcea

    Mai mulți localnici din comuna Câineni, județul Vâlcea, au...

    Șeful spionajului extern rus anunță o nouă întâlnire cu șeful CIA: A fost prietenos

    Șeful Serviciului de Informații Externe al Rusiei (SVR), Serghei...

    Cercetător în inteligență artificială care a lucrat la Anthropic și OpenAI: Ne poate ucide

    Cercetătorul în inteligență artificială Jacob Coxan, care a lucrat...

    Deputată ucraineană: Americanii au venit cu condiții mult mai dure pentru pacea cu Rusia

    Agenția de presă Bloomberg preia, pe fondul vizitei efectuate...

    Merz a anulat o convorbire telefonică cu Trump

    Cancelarul german Friedrich Merz a anulat o convorbire telefonică...

    AfD se pregătește de victoria in Mecklenburg-Pomerania Inferioară: Unii lideri CDU cer colaborare cu AfD

    După succesul electoral din Saxonia-Anhalt, partidul AfD domină sondajele...

    Articole relationate

    Categorii populare