Premierul croat anunță că deschide drumul migranților către Occident: NU VOM PUNE NICI UN FEL DE OBSTACOL

„Refugiații care vor intra pe teritoriul Croației vor putea să-și continue drumul spre statele Europei Occidentale” – a declarat premierul croat, Zoran Milanovic, adăugând că, în noaptea de marți spre miercuri, pe teritoriul croat au intrat 300 de refugiați, transmite agenția sârbă de știri Taniug.

„Croația este pregătită să-i primească sau să-i trimită pe acești oameni spre destinațiile dorite, dar este evident că aleg Germania sau unele state scandinave” – a declarat Milanovic în Parlamentul de la Zagreb. Milanovic a transmis că în Europa ridicarea unui zid nu este un răspuns, ci o ameninţare.

Premierul croat a afirmat că niciun obstacol nu va opri valul de refugiaţi să ajungă în statele UE.

Premierul Milanovic a declarat că refugiații vor putea tranzita Croația și vor primi pe teritoriul croat ajutorul de care au nevoie. „Suntem pregătiți pentru o astfel de posibilitate” – a declarat Milanovic, adăugând că va convoca o ședință a Consiliului Național de Securitate pentru a se discuta pe tema crizei refugiaților.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment pe România

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment...

    Wall Street Journal: Trump vrea să facă cu Putin și Xi „Ialta 2”

    Președintele american Donald Trump dorește să organizeze un summit...

    Bulgaria nu mai dă bani Ucrainei

    Bulgaria nu va mai participa la un nou pachet...

    Amazon vrea să angajeze peste 300.000 de oameni în Statele Unite în timpul sărbătorilor

    Compania americană Amazon intenționează să angajeze peste 300.000 de...

    Americanii vor cheltui 13,5 miliarde de dolari de Halloween

    Cheltuielile americane pentru sărbătorile de Halloween din 31 octombrie...

    Articole relationate

    Categorii populare