MAE reacție la gardul intre Ungaria și România: Nu este un gest corect din punct de vedere politic

Ministerul Afacerilor Externe consideră că ridicarea unui gard între două state membre ale Uniunii Europene și care sunt parteneri strategici nu este un gest corect din punct de vedere politic, în conformitate cu spiritul european.

”Ministerul român al Afacerilor Externe a fost informat de către Ministerul ungar al Afacerilor Externe cu privire la această intenție cu puțin timp înainte de a fi anunțată public. MAE a informat în timp util, de urgență, factorii de decizie competenți din România în legătură cu această situație. Ministerul Afacerilor Externe consideră că ridicarea unui gard între două state membre ale Uniunii Europene și care sunt parteneri strategici nu este un gest corect din punct de vedere politic, în conformitate cu spiritul european. Această poziție a fost deja comunicată părții ungare”, precizează MAE într-un comunicat de presă transmis AGERPRES referindu-se la intenția Ungariei de a construi un gard la granița cu România.

Guvernul de la Budapesta a decis să înceapă pregătirile în teren pentru extinderea la granița cu România a gardului pe care îl construiește la frontiera cu Serbia, pentru a face față unei eventuale schimbări a rutei folosite de migranți, a declarat marți ministrul de Externe ungar Peter Szijjarto, transmit MTI și Reuters.

”Am luat decizia de a începe lucrările pregătitoare pentru construirea unui gard începând de la granița ungaro-sârbo-română pe o lungime rezonabilă, în eventualitatea mutării presiunii migraționiste în direcția României”, a spus șeful diplomației ungare, într-o conferință de presă.

Szijjarto a precizat că măsura este necesară întrucât traficanții de persoane care acționează de-a lungul graniței cu Serbia își modifică ruta către granița cu România și este probabil ca presiunea migraționistă să se mute în direcția României.

Potrivit agenției de presă croate Hina, perspectivele unei lungi așteptări la granița ungară și posibila încarcerare sau expulzare înapoi în Serbia i-ar putea forța pe mulți migranți să caute rute alternative către vest, spre Croația, sau spre est, prin România, chiar dacă aceste țări nu fac parte din spațiul Schengen.

”Poate vom încerca Croația, apoi Slovenia și de acolo spre Viena și Germania. Nu știu dacă este un plan bun, dar trebuie să încercăm”, a declarat un refugiat sirian pentru Reuters.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment pe România

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment...

    Wall Street Journal: Trump vrea să facă cu Putin și Xi „Ialta 2”

    Președintele american Donald Trump dorește să organizeze un summit...

    Bulgaria nu mai dă bani Ucrainei

    Bulgaria nu va mai participa la un nou pachet...

    Amazon vrea să angajeze peste 300.000 de oameni în Statele Unite în timpul sărbătorilor

    Compania americană Amazon intenționează să angajeze peste 300.000 de...

    Americanii vor cheltui 13,5 miliarde de dolari de Halloween

    Cheltuielile americane pentru sărbătorile de Halloween din 31 octombrie...

    Articole relationate

    Categorii populare