Bulgaria nu va cere să fie primită în Schengen în schimbul primirii de refugiați

Vicepremierul bulgar, Rumiana Bachvarova, a declarat vineri că țara sa nu va cere să fie primită în Schengen în schimbul primirii de refugiați, întrucât acestea sunt două chestiuni diferite, iar pe de altă parte refugiații care sosesc în Bulgaria doresc să ajungă în final în Germania, relatează agenția Xinhua, conform Agerpres.

‘Bulgaria merită să fie în spațiul de liberă circulație Schengen pentru că a îndeplinit toate criteriile tehnice și cetățenii ei au drepturi egale cu cei din celelalte state membre ale UE’, a afirmat Rumiana Bachvarova într-un discurs susținut la a 12-a ediție a Conferinței pentru Securitate în Sud-Estul Europei.

‘Partenerii europeni ai Bulgariei sunt obligați să o primească în spațiul Schengen’, a insistat ea. ‘Din acest motiv, nu vom oferi primirea de refugiați în schimbul admiterii în Schengen. Sunt două chestiuni diferite’, a explicat vicepremierul bulgar.

Referindu-se la refugiați, ea a subliniat că refugiații care traversează teritoriul Bulgariei refuză să rămână în această țară pentru că destinația dorită de ei este Germania.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Grecia vrea înapoi sculpturile Pantheonului furate de britanici

    Prim-ministrul grec Kyriakos Mitsotakis a declarat astăzi că este...

    Tinerii berlinezi au devenit radicali de stânga. Cum s-a ajuns aici?

    Victoria Partidului Stângii la alegerile regionale de duminică din Berlin poate că nu ar...

    Sârbii merg înainte cu Porțile de Fier 3

    Ministerul sârb al Mineritului și Energiei a comunicat că...

    Papa îngrijorat de apocalipsa pe care o poate provoca inteligența artificială

    Conducătorul Bisericii Romano-Catolice, Papa Leon al XIV-lea, este îngrijorat...

    Siegfried anunță război cu serviciile din Biserică

    Siegfried Mureșan și-a lansat azi un document care conține...

    Articole relationate

    Categorii populare