Vintilă Mihăilescu: Categoric, nu! De luat în gazdă nu se pune problema. S-ar putea, dar asta-i mai degrabă de domeniul excepţiilor, de domeniul individual, o persoană sau alta să aibă astfel de reacţii, dar românii ca populaţie, ca societate, nu sunt obişnuiţi cu ideea de imigraţie, pentru noi există numai emigraţie şi problemele noastre sunt când suntem noi străini în altă parte.
Imigraţie există deja în Bucureşti şi e la nivel de zeci de mii de persoane şi aici lucrurile se desfăşoară per ansamblu foarte bine, la nivel de vecinătate, la nivel de indivizi. Dar de când mass-media a prezentat aceste imagini, de când s-a creat imaginea unui exod, a unei invazii, brusc oameni care stau la blocuri de exemplu, că am vorbit cu trei astfel de persoane ieri, întâmplător, aveau într-un caz un vecin sirian, care era de zece ani acolo, foarte drăguţ, se înţelegeau foarte bine. Brusc, în decurs de o săptămână, s-a schimbat atitudinea: „Dar ce-i cu ăsta, dar ce caută la noi?” şi aşa mai departe. Deci cred că reacţia mai de masă, să zic aşa, va fi aceea faţă de străinul invadator, faţă de străinul despre care nu ştii ce vrea, nu ştii de unde vine şi faţă de care e bine să fii prudent. Nu înseamnă că vor fi neapărat reacţii de ostilitate, dar nu vor fi nici reacţii de ospitalitate.
Rep.: Unul dintre clişeele legate de români e acela că ei sunt toleranţi şi primitori. E doar un mit sau e un lucru real?
V.M.: A fost un lucru cât se poate de real şi nu este doar românesc, este în toate societăţile ţărăneşti, deci comunităţi mai mult sau mai puţin izolate, mai mult sau mai puţin închise, care au un cod al onoarei faţă de străini, în care ospitalitatea e o datorie aproape sacră. Sigur, cu varianta cealaltă a ostilităţii, dacă nu-l omor, îl omenesc. Termenul românesc de a omeni şi ştim că la asta se referă este foarte plastic, foarte frumos (…). Dar o societate urbană nu practică ospitalitatea, pentru că oricare ar fi ea, de oriunde ar fi ea este o societate între străini, de convieţuire între străini, e cu totul altă regulă a jocului. Pe scurt, ospitalitatea de care suntem foarte mândri a fost un fapt cât se poate de real. La noi s-a practicat mai mult decât în alte părţi, pentru că am rămas mult mai rurali decât în alte părţi, dar e pe ducă şi ea.
Rep.: Spuneaţi mai devreme că românii nu ar fi ostili imigranţilor, însă i-ar privi ca pe nişte invadatori. Putem pune această atitudine pe seama firii suspicioase a românilor?
V.M.: Nu. Această suspiciune este transmisă, este transmisă prin media, este transmisă nouă, tuturor, iar această reţinere, ca să nu spun angoasă este europeană. Ceea ce vedem şi vedem doar parţial, unele cazuri de comunităţi care întâmpină frumos, cu flori, cu ciocolată, mă rog, frumos, pe imigranţi sunt cazuri aparte. Ceea ce domină şi domină de ceva ani, ceea ce domină imaginea străinului, imaginea imigrantului în Europa este aceasta de atac, de cetate asediată şi în cel mai bun caz se stăpânesc şi sunt reticenţi. Această reticenţă ne este şi nouă transmisă.
