spot_img
sâmbătă, 20 decembrie, 2025
5.3 C
București

Angela Merkel: Imigranții vor schimba Germania

Germania va fi ‘schimbată’ de afluxul masiv de imigranți, a declarat luni cancelarul federal german Angela Merkel, care a promis că va depune toate eforturile pentru ca aceste schimbări să fie ‘pozitive’ pentru țara sa, informează AFP, conform Agerpres.

‘Ceea ce trăim astăzi este ceva ce va continua să ne preocupe în anii ce vor urma, să ne schimbe, și dorim ca schimbarea să fie una pozitivă și credem că vom putea reuși acest lucru’, a declarat Merkel pentru presă.

Invocând un sfârșit de săptămână ‘impresionant și emoționant’, în care circa 20.000 de refugiați, în special sirieni, au ajuns în Germania, cancelarul federal conservator și-a exprimat satisfacția în legătură cu faptul că Germania ‘a devenit țara cu care oamenii asociază speranța, ceea ce este extrem de prețios dacă e să privim istoria noastră’.

Exprimându-și convingerea, după cum a făcut-o în repetate rânduri săptămâna trecută, că Germania va putea să-i primească și să-i integreze pe refugiații care au ajuns cu miile în această țară, Merkel a îndemnat, totodată, la un ‘efort al Uniunii Europene’. ‘Nu vom reuși decât prin solidaritate europeană’, a spus Merkel. ‘Nu merge ca anumite țări să spună: ‘Nu am nicio legătură cu toate astea”, a criticat Angela Merkel, exprimându-și totodată convingerea că ‘dinamica a ceea ce se întâmplă nu va fi afectată’.

‘Germania, Austria și Suedia nu pot fi singurele țări care primesc refugiați’, a subliniat, la rândul său, vicecancelarul și ministrul economiei german, social-democratul Sigmar Gabriel, în cadrul aceleiași conferințe.

Merkel, Gabriel și președintele celui de-al treilea partid ce formează coaliția aflată la putere la Berlin, bavarezul Horst Seehofer, au convenit în noaptea de duminică spre luni asupra unui nou ajutor financiar de 6 miliarde de euro destinat primirii și integrării de refugiați, dintre care 3 miliarde vor fi alocate landurilor și comunelor.

Berlinul dorește totodată să accelereze procedurile de examinare a cererilor de azil, să revizuiască sistemul de alocații acordate solicitanților de azil și să-și orienteze bugetul de asistență spre prevenirea imigrației.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Femeile lui Epstein plătite dintr-un cont la Banca Transilvania din Iași

    Bombă în documentele Departamentului de Justiție: femeile lui Epstein,...

    Poluare extremă la granița României

    Conform datelor din această dimineață de pe site-ul Agenției...

    Jocurile Balcanice de Baschet U15 se desfășoară lintre 21-23 decembrie, la Drobeta-Turnu Severin

    Competiția internațională European Basketball Balkanic Games 2025 – Baschet...

    Cardinalul corupt de la Kiev ii șoptește in continuare lui Zele: Microfoanele de la Kiev

    Andriy Yermak, șeful cabinetului președintelui Ucrainei, care a fost...

    Șeful spionajului militar ucrainean: Ne-am distrus propria mobilizare

    Ucraina și-a „distrus” mobilizarea, a declarat Kirill Budanov, șeful...

    NBC News: Israelul plănuiește noi atacuri împotriva Iranului

    Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu intenționează să-l informeze pe președintele...

    Articole relationate

    Categorii populare