Un tweet al corespondentului France Presse în Siria, Rusia, ISIS, Dagestan și Casa Albă

Un tweet a atras atentia Casei Albe cu privire la posibile actiuni ai Rusiei in Siria. Despre ce este vorba? O relatare de la corespondentul Europei Libere la Washington, Valeriu Sela:

Tweet-ul apartine unui reporter al Agentiei France Presse, Andrew Beatty, care sustine ca Rusia ar fi declansat operatiuni militare in Siria. Desi nu e precizat ce ar viza operatiunile respective, se presupune ca daca informatia e adevarata ele ar putea fi indreptate impotriva fortelor ISIS, care au recunoscut ca au atacat o baza militara rusa in Dagestan.

Moscova este un aliat al presedintelui sirian Bashar al-Assad pentru care ISIS e un adversar. Beatty, care este corespondent in Statele Unite, a mai aratat in tweet ca la Casa Alba se considera ca daca Rusia se implica militar in Siria acest fapt este „destabilizator si contraproductiv”.

Statele Unite doresc inlaturarea de la putere a lui Assad, dar in privinta gruparii ISIS actiunile americane coincid cu cele ale regimului de la Damasc, fara sa fie coordonate. Statele Unite fac parte dintr-un grup care bombardeaza ISIS, in Siria si in Irak. America nu este dispusa sa trimita efective terestre, dar pregaste forte kurde si insurgenti sirieni. Regimul Assad incearca si el sa alunge ISIS din Siria.

Atacul de miercuri din Dagestan, care este o regiune predominant musulmana din sudul Rusiei a fost primul initiat de ISIS impotriva fortelor militare rusesti. Nu au fost consemnati morti sau raniti. ISIS pretinde ca are numerosi recruti din regiunile din Nordul Caucazului, in care se gasesc si veterani ai razboiului din Cecenia din 1996.

Autoritatile din regiune neaga ca ISIS recruteaza masiv acolo. Presedintele cecen, Ramzan Kadîrov, care este un aliat al Kremlinului a spus ca „statul diavolesc” asa cum a caracterizat asa numitul califat islamic format de ISIS reprezinta un pericol care nu poate fi ignorat. „Vom distruge fara mila diavolii si banditii” – a spus Kadîrov.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Liderii UE vor să îl calmeze pe Zelenski in relația cu Trump

    Liderii UE intenționează să poarte discuții private cu președintele...

    Zampolli vrea un meci de fotbal intre SUA și Rusia

    Reprezentantul special al SUA pentru parteneriate globale, ambasadorul Paolo...

    Ucraina a rămas fără rachete Patriot

    Forțele militare ucrainene și-au epuizat întreaga rezervă de rachete...

    2 lideri ai PNL s-au amenințat cu bătaia

    Ce face disperarea pentru putere! La PNL se lasă...

    Reducerea finanțării europene pentru agricultura românească cu 6,5 miliarde euro: EFECTE

    România riscă o reducere a finanțării pentru agricultură de...

    Armistițiul energetic dorit de Trump a căzut

    Ucraina va relua atacurile asupra rafinăriilor rusești, a declarat...

    Trump o execută pe ambasadoarea din Grecia

    Casa Albă a anunțat marți că i-a cerut demisia...

    Articole relationate

    Categorii populare